Calificată la turneul semifinal – grupa perserverență, din cadrul Campionatului Național de handbal feminin pentru junioare III, echipa orădeană CS Alpha a avut prestații de excepție care au făcut ca aceasta să încheie competiția, desfășurată la finele săptămânii trecute, cu victorii pe linie.


Tânără echipă orădeană, de ale cărei destine au grijă soții Ramona și George Tăutu, a obținut calificarea la turneul semifinal al grupei perseverență după ce a terminat campionatul Seriei P, în care a fost repartizată, pe locul al 4-lea (din 7). Formația orădeană a adunat un total de 15 puncte obținute după un bilanț de 7 victorii, un rezultat de egalitate și 4 înfrângeri. De menționat că bihorencele s-au aflat la egalitate de puncte cu CSM Olimpia Satu Mare, a 3-a clasată, întrecerea fiind câștigată de către Carmin 1 Satu Mare, formație neînvinsă în cele 12 meciuri disputate.

Parcurs cu victorii pe linie
Calificată la turneul semifinal perseverență de la Baia Mare, Alpha Oradea a avut de înfruntat, în Grupa 7, reprezentantele unor centre puternice așa cum sunt cele de la Bistrița și Baia Mare. Cu toate acestea, parcursul bihorencelor a fost impecabil, cu victorii pe linie. În prima confruntare, Alpha Oradea a învins fără drept de apel, scor 29-16 (12-6), pe HC Jimbolia. În meciul al doilea a fost rândul gazdelor de la Marta Baia Mare să se încline în fața bihorencelor care din nou au câștigat clar, scor 32-22 (19-9). În fine, la ultimul joc, Alpha a avut doar o repriză echilibrată cu LPS Bistrița pe care a învins-o clar în cele din urmă, scor 25-15 (10-8). Așadar cu un palmares perfect, echipa orădeană antrenată de către Ramona și George Tăutu a terminat Grupa 7 pe primul loc cu maximum de puncte (9), urmată fiind de LPS Bistrița, cu 4 puncte, Marta Baia Mare, cu 2 puncte, și HC Jimbolia, fără niciun punct.

„Echipa a strălucit”
„Performanța, ambiția și profesionalismul au fost ingredientele victoriilor pentru echipa noastră, cea care a dominat categoric Turneul Semifinal desfășurat la Baia Mare. Cu un parcurs impecabil, Alpha Oradea a reușit să obțină trei victorii din trei posibile, demonstrând nu doar valoare individuală, ci și o coeziune extraordinară a grupului. Printr-o pregătire intensă, un stil de joc modern și o mentalitate de învingătoare, fetele noastre au demonstrat că sunt pregătite pentru orice provocare. Fiecare jucătoare a contribuit decisiv la aceste succese, prin determinare, muncă și dorința de a excela. Echipa a strălucit atât pe faza ofensivă, prin execuții spectaculoase, cât și în apărare, unde a demonstrat o organizare exemplară. Urmează noi provocări, iar Alpha Oradea este pregătită să își continue drumul spre succes”, au transmis cei de la clubul sportiv orădean.
Alpha Oradea: Eliza Ciucaș, Giulia Blaga, Carla Mitra, Lorena Toma, Anya Delean, Iulia Iagăr, Alexandra Cuciula, Alexandra Doloș, Sofia Vecan, Rafaela Blaga, Andrada Omuț, Maria Burceag, Alessia Lucaci, Shara Marino, Anastasia Zekovic Vlaic și Patricia Borza. Antrenori: Ramona și George Tăutu.