CNOPJ Baia Mare – CSU Oradea 38-30 - „Duş rece” făcut de handbaliste
După succesul important obţinut pe proriul teren în compania „satelitului” Gloriei Bistriţa întărit cu jucătoare de la prima echipă, fetele pregătite de către Sebastian Tudor au demonstrat încă o dată că suferă la capitolul constanţă pierzând categoric deplasarea de la Baia Mare, joc disputat în compania echipei Centrului Naţional Olimpic pentru Junioare care a contat pentru etapa a 7-a din Seria C a Diviziei A.
Cu toate că înaintea acestei partide ne-a fost greu să anticipăm o învingătoare având în vedere rezultatele obţinute de cele două echipe în actuala ediţie de campionat, parcă totuşi deznodământul de la Baia Mare este prea sever chiar şi în ochii celui mai pesimist suporter al bihorencelor. Dacă în primăvară a fost 38-31, de data aceasta gazdele şi-au îmbunătăţit performanţa, asta după ani de zile în care orădencele făceau practic instrucţie cu mai tinerele lor adversare. Studentele din oraşul de pe Crişul Repede au avut o prestaţie modestă având în vedere rezultatul, încă de la pauză gazdele distanţându-se la patru goluri diferenţă, scor 16-12. În repriza secundă nu s-a mai pus accent pe jocul defensiv dar cu toate acestea tot băimărencele au ieşit mai bine din bătălia cu garda jos, ecartul dublându-se până la final. În condiţiile date, prestaţia cea mai solidă din tabăra orădencelor a avut-o din nou conducătoarea de joc, Sabina Duţu, autoarea a 6 goluri. În ciuda eşecului, orădencele au toate şansele să se menţină pe poziţia a treia deoarece CSU Cluj-Napoca, echipa care i-ar putea lua locul, va juca sâmbătă în compania lui CSM Deva, de departe cea mai puternică echipă a campionatului.
În etapa următoare, CSU Oradea va evolua tot în deplasare, miercuri, 7 decembrie, pe terenul echipei CNE Râmnicu Vâlcea, penultima clasată.
CSU Oradea: A. Corha, C. Pintea – S. Duţu 6 goluri, D. Trantea 3, R. Bîscă 4, A. Zegrean, C. Vrabie 4, J. Snakovszki 2, A. Bochiş, A. Mastan, A. Corondan, A. Hercuţ 4, P. Argyelan, A. Preduca 4, M. Horj şi A. Leş 2. Antrenor: Sebastian Tudor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.