Antrenorul Marian Bondrea, care susţine că nu s-a mai întâlnit cu o asemenea situaţie în întreaga sa carieră, dezaprobă gestul noilor săi elevi. "Desigur, la baza acestei situaţii stă un şir de probleme acumulate de-a lungul timpului, dar comportamentul jucătorilor nu este tocmai corect, mai ales dacă ne gândim că ei poartă cea mai mare parte de vină pentru situaţia în care a ajuns echipa. Au făcut o chestie pe la spate, pe care o fac cei mici, cu care eu nu m-am mai întâlnit. Când a venit Sfârlea la mine, i-am explicat că nu e momentul pentru o astfel de acţiune. Acum trebuie să ne pregătim cât mai bine, pentru că dacă echipa pierde startul este aproape imposibil să revină", crede tehnicianul. Acesta este de părere că fotbaliştii aveau şi alte metode la îndemână pentru a-şi spune "off-ul", dar nu exclude nici varianta ca ei să fie "manevraţi" de cineva. "Dacă tot sunt sindicatele la modă puteau să se adreseze acestora sau să discute cu reprezentanţii Primăriei şi Consiliului Judeţean. Simt că i-ar fi împins cineva să facă treaba asta. Chiar dacă sunt venit din altă parte am şi eu atâta experienţă încât să-mi dau seama cum stau lucrurile", a mai precizat Bondrea, adăugând că va propune conducerii o serie de măsuri pecuniare, dar şi disciplinare la adresa "greviştilor".