Concluzii după turneul de la Oradea - Giordan Watson, cel mai eficient baschetbalist
Cu evoluții bune dar nu numai, CSM CSU Oradea a reușit să-și treacă totuși în cont trei victorii din tot atâtea posibilie la turneul pe care l-a organizat în Arena „Antonio Alexe”. Cea mai bună prestație din deschiderea Ligii Naționale i-a aparținut lui Giordan Watson, în partida cu CSM Galați.
Unul dintre cele trei turnee inaugurale din Liga Națională de baschet masculin s-a desfășurat recent la Oradea, în Arena „Antonio Alexe”. Patru formații, în speță CSM CSU Oradea, SCM Timișoara, CSM Galați și CSM Târgu Jiu, au disputat un total de 6 jocuri contând pentru primele trei etape al LNBM. Turneul a fost organizat, ținându-se cont și de cele mai mici detalii. Fiecare dintre cele patru echipe au avut rezervată câte o poziție de antrenament înainte intrării în competiție, dar și cu o zi înaintea ultimei etape. Sistemul de joc a fost „fiecare cu fiecare”, iar la final, cum era de așteptat, CSM SU Oradea, cea mai valoroasă participantă, a terminat întrecerea neînvinsă. Privind cifrele statistice, doi jucători s-au remarcat în Arena „Antonio Alexe”. Este vorba despre Giordan Wtason, care, în duelul cu CSM Galați, a înregistat un indice de 31 la eficiență, având astfel cea mai valoroasă prestație de până acum în actuala ediție a Ligii Naționale. Al doilea baschetbalist care a impresionat la Oradea, reușind cele mai bune medii statistice la 4 din cele 7 capitole evaluate în jocul de baschet, este Kevin Allen, de la CSM Târgu Jiu.
Liderii turneului de la Oradea
· Eficiență – Kevin Allen (Târgu Jiu, 25.0)
· Puncte – Kevin Allen (Târgu Jiu, 20.7)
· Recuperări – Kevin Allen (Târgu Jiu, 12.3)
· Pase decisive – Giordan Watson (Oradea, 7.3)
· Intercepții – Sherwood Brown (Timișoara, 3.0)
· Capace – Kevin Allen (Târgu Jiu, 1.7)
· Plus/minus – Arturas Valeika (Oradea, 18.0)
Recordurile turneului de la Arena Antonio Alexe
· Eficiență – Giordan Watson (Oradea, 31)
· Puncte – Kevin Allen (Târgu Jiu, 27)
· Recuperări – Kevin Allen (Târgu Jiu, 14 – de două ori)
· Pase decisive – Revaz Rogava (Târgu Jiu, 11)
· Intercepții – Nikola Gajic (Timișoara, 5)
· Capace – Jake Spurgeon (Târgu Jiu, 3)
· Plus/minus – Arturas Valeika (Oradea, 28)
Comentarii
Nu există nici un comentariu.