Aşa după cum deja ne-a obişnuit, ediţia din acest an a Toamnei orădene nu va duce lipsă de întreceri sportive, chiar şi în condiţiile unui buget diminuat faţă de anii anteriori. În organizarea Direcţiei pentru Sport Bihor, în cadrul Toamnei orădene se vor desfăşura mai multe întreceri sportive, sub egida "Zilele sportului orădean". Astfel, pe parcursul manifestării, vor avea loc întreceri la fotbal, dans sportiv, baschet, judo, karate etc.

Una dintre cele mai atractive competiţii din calendarul sportiv al Toamnei orădene va fi concursul internaţional de dans sportiv Romanian Open Championship, ajuns la ediţia a IV-a. Amănunte despre această manifestare au fost oferite în conferinţa de presă de ieri, de la sediul Direcţiei de Sport a judeţului (DSJ) Bihor, la care au fost prezenţi directorul DSJ Bihor, Sorin Buhaş, şi directorul CS Quasar, Mirela Velcu. Competiţia este inclusă în calendarul oficial al al IDSF (Federaţia Internaţională de Dans Sportiv) şi se desfăşoară sub patronajul Primăriei Oradea şi al CJ Bihor, cu sprijinul Casei de Cultură a municipiului Oradea şi al DSJ Bihor. Concursul, organizat de CS Quasar (directori Mirela şi Radu Velcu), oferă premii de 9.500 de euro (costul întregii competiţii atinge suma de 37.000 de euro) şi se va desfăşura la Sala Palatului Vulturul Negru, vineri, orele 13.00 - 21.00, sâmbătă, orele 8.00 - 24.00, şi duminică, orele 8.00 - 24.00. Sunt aşteptate perechi de dansatori de top din 23 de ţări europene, dovadă că, după fiecare ediţie, concursul a câştigat în notorietate şi valoare. 16 arbitri cu licenţă IDSF, din 14 ţări din Europa, vor oficia la concurs. Întrecerile au loc la categoriile de vârstă 6-9, 10-11, 12-13, 14-15, 16-18, 19-35 şi 35-50 ani, la secţiunile standard, respectiv latino-americane, la programe basic şi open. Ediţia de anul trecut a Romanian Open Championship a fost câştigată de campionii mondiali Gioia Cerasoli şi Domenico Soale (Italia). Accesul spectatorilor se va face pe bază de bilete de intrare (în valoare de 10, 20 sau 40 de lei), numărul locurilor fiind limitat.
Dacă întrecerea de dans sportiv figurează în fruntea concursurilor sportive din cadrul Toamnei orădene, startul va fi dat de sportul-rege, concursul de fotbal, organizat, de asemenea, de DSJ Bihor, urmând să se desfăşoare sâmbătă, 26 septembrie, pe terenul sintetic de la LPS Bihorul. Întrecerea se adresează echipelor de şcoli cu clasele I-VIII, şi anume claselor V-VI, respectiv VII-VIII. "Obiectivul nostru este asigurarea unui cadru pentru sportul de masă, dar şi constituirea unei baze de selecţie pentru cluburile de performanţă orădene", a declarat ieri directorul DSJ Bihor, Sorin Buhaş.