Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu” va găzdui, în perioada 7-8 martie anul curent, cea de-a 11-a ediţie a concursului de înot Memorial „Herman Schier”, competiţie care se adresează exclusiv copiilor.

Întrecerea organizată de către CSM Oradea, Primăria Oradea şi CS Crişul a devenit una de referinţă la nivel naţional pentru categoria de vârstă copii. Scopul acestui eveniment este verificarea nivelului de pregătire a sportivilor în vederea participării la Campionatele Naţionale de profil. Categoriile de vărstă la care se organizează concurs cronometrat electronic, pe cele 10 culoare ale bazinului sunt: 2012, 2011, 2010, 2009, 2008, 2007, 2006, 2005, 2004 și mai mari, băieți și fete. Sportivii participanți trebuie să aibă obligatoriu viza medicală la zi, verificarea acesteia urmând să se facă la ședința tehnică, care va avea loc sâmbătă, 7 martie, de la ora 12.30, la bazin. De la ora 13.00 este programată să înceapă încălzirea, iar la ora 14.00 va fi dat startul oficial al concursului. Fiecare sportiv care-şi doreşte să participe va trebui să achite taxa de 40 lei. Primii trei clasaţi la fiecare categorie vor fi recompensaţi cu diplome şi medalii. Înscrierile se fac prin email la adresa: datatiming@yahoo.com sau datatiming@gmail.com până la data de 1 martie. Pentru detalii suplimentare pot fi contactate la telefon următoarele persoane: Schier Georgeta 0721422335, Madău Cristina 0744/224-363 sau Șumălan Sergiu 0749/931-814.