La finele acestei săptămâni, în Parcul I.C Brătianu se vor desfăşura două manifestări sportive înscrise în calendarul Toamnei orădene. Este vorba de un concurs de streetball şi unul de cros, ambele adresându-se elevilor din şcolile orădene, dar şi orădenilor de toate vârstele dornici de mişcare în aer liber (doar pentru concursul de cros).

Cupa Toamnei orădene la streetball

În organizarea Direcţiei pentru Sport a judeţului Bihor, a Inspectoratului Şcolar Bihor, în parteneriat cu Primăria municipiului Oradea, pe Aleea Ştrandului din Parcul I.C. Brătianu se va desfăşura, în zilele de 3 şi 4 octombrie, o nouă ediţie a competiţiei de streetball - Cupa Toamnei orădene. Întrecerile se vor desfăşura la 4 panouri în aer liber, după următorul program:
- vineri, între orele 14.00 - 18.30
- sâmbătă, între orele 9.00 - 13.30.
Fiecare şcoală va avea dreptul să înscrie în competiţie maximum două echipe la fiecare categorie de vârstă (fete şi băieţi). Este obligatoriu ca participanţii să fie elevi la şcoala pe care o reprezintă în competiţie. Pot participa atât sportivi legitimaţi, cât şi sportivi nelegitimaţi. Echipele vor fi împărţite pe categorii de vârstă:
Fete: cls. V-VI, Cls. VII-VIII; cls. IX-XII;
Băieţi: cls. V-VI; cls. VII-VIII; cls. IX-X; cls. XI-XII.
Primele trei echipe la fiecare categorie de vârstă vor fi premiate.

Crosul Toamnei orădene

Cealaltă manifestare găzduită la finele acestei săptămâni de Parcul I.C. Brătianu va fi Crosul Toamnei orădene, care se va desfăşura sâmbătă, 3 octombrie, începând cu ora 11.00. Organizatorii evenimentului sunt Primăria municipiului Oradea, Direcţia pentru Sport a judeţului Bihor şi Inspectoratul Şcolar Bihor. Scopul acţiunii este popularizarea alergării, cuprinderea unui număr cât mai mare de cetăţeni într-o acţiune organizată, dar şi asigurarea posibilităţii de a participa la o competiţie sportivă deschisă tuturor categoriilor de vârstă. Înscrierea se va face în ziua concursului, cu 30 de minute înaintea startului. Probele de concurs sunt:
- cls. I-II, fete şi băieţi: 800 m;
- cls. III-IV, fete şi băieţi: 1100-1300 m;
- cls. V-VI, fete şi băieţi: 1300-1600 m;
- cls. VII-VIII, fete şi băieţi: 1600-2000 m;
- cls. IX-X, fete şi băieţi: 2000-2300 m;
- cls. XI-XII, fete şi băieţi: 2300-2500 m;
- seniori, fete şi băieţi (de la 19 la 35 de ani): 2500-3100 m;
- veterani, feminin şi masculin (de la 36 de ani în sus): 1600-2000 m.
Cheltuielile de organizare privind arbitrajul, asistenţa medicală şi premiile sunt asigurate de Primăria Oradea şi DSJ Bihor. Au drept de participare sportivi legitimaţi şi nelegitimaţi, precum şi amatori, pentru elevi fiind obligatoriu să aibă asupra lor carnetul de elev vizat la zi şi CNP-ul, iar pentru celelalte categorii, buletin sau carte de identitate. Concurenţii participă la concurs pe propria răspundere. Vor fi premiaţi primii trei sosiţi la fiecare categorie atât la fete, cât şi la băieţi, după cum urmează: clasele I-VIII, cu pachete de dulciuri, medalii şi diplome, iar la liceu şi seniori, cu premii în numerar, medalii şi diplome.