Consolaţi cu două prime
După partida pierdută în faţa lui FC Argeş, jucătorii de la FC Bihor au avut parte, totuşi, de o consolare. Conducerea clubului le-a achitat primele restante pentru victoriile de la Turda şi Zalău. Un titular a încasat câte 450 de lei pentru fiecare meci.
Dacă la meciul de Cupă cu Rapid s-au vândut 7.700 de bilete, rezultând o reţetă financiară de peste 80.000 de lei, ieri au fost comercializate doar vreo 700. De menţionat că banii rezultaţi din comercializarea tichetelor la jocul din Cupă se împart, după scăderea cheltuielilor de organizare, în mod egal celor două echipe. Pentru că a ajuns în "16-imi", FC Bihor va mai primi din partea FRF suma de 3.500 de euro.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.