Colaborarea dintre gruparea bihoreană şi cea italiană din Serie A, demarată în urmă cu două luni, va continua cu noi schimburi de experienţă. În luna octombrie, preşedintele Atalantei, Ivan Ruggeri, însoţit de doi antrenori, va face o vizită la Salonta pentru a vedea condiţiile existente la Centrul de Fotbal. Diriguitorii clubului Liberty doresc ca, până la finele lunii viitoare, să se finalizeze şi lucrările de amenajare a terenului sintetic de la baza sportivă din Salonta, care să fie inaugurat prin organizarea unui turneu internaţional de juniori. Printre posibilele invitate se numără Atalanta, formaţii din Ungaria, printre care şi Felsocs?d (echipă patronată de fostul premier al Ungariei, Orb?n Victor), respectiv echipe din România. Korudjev va juca împotriva României Începând de mâine, oraşele Ploieşti şi Plopeni vor găzdui turneul de calificare la Campionatul European al naţionalelor Under 17, la care România va avea ca adversare reprezentativele Poloniei, Bulgariei şi Letoniei. Vicepreşedintele Cătălin Sărmăşan va pleca la Ploieşti pentru a urmări turneul şi evoluţia unui jucător de la club care va fi prezent la eveniment. În mod paradoxal, fotbalistul nu va face parte din reprezentativa ţării noastre, ci din cea a Bulgariei, Giorgi Korudjev (17 ani), legitimat la echipa salontană, fiind căpitanul naţionalei ţării vecine.