Contra, încă două sezoane la Getafe
Fundaşul Cosmin Contra va evolua încă două sezoane la Getafe, conform unui acord semnat între cele două cluburi, a anunţat gruparea madrilenă.
Cotidianul Marca scrie că jucătorul român şi-a reziliat acordul cu Atletico Madrid, cu care mai avea un an de contract, şi a semnat cu Getafe o înţelegere valabilă până în 30 iunie 2008. Publicaţia As notează că fundaşul Cosmin Contra a reuşit să-şi rezilieze contractul datorită bunelor relaţii dintre cele două cluburi şi datorită unui acord la care oficialii spanioli au ajuns în cadrul transferului lui Mariano Pernia la Atletico. Potrivit acestui acord, Atletico trebuie să cedeze doi jucători la Getafe, iar unul dintre ei este Cosmin Contra.
"Contra a reuşit să-l convingă pe antrenorul Bernd Schuster în sezonul trecut, iar acesta şi-a dat acordul pentru aducerea românului într-o discuţie cu preşedintele Angel Torres", scrie As.
Cosmin Contra s-a transferat la Atletico Madrid în 2002, când a semnat un contract pentru cinci sezoane. El a mai jucat, sub formă de împrumut, la echipele West Bromwich Albion şi Poli Timişoara.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.