"Cred că vom fi surpriza returului"
După câteva zile petrecute alături de familie, antrenorul principal Dumitru Dumitriu a revenit la Oradea şi a condus, ieri-dimineaţă, şedinţa de pregătire a "roş-albaştrilor", desfăşurată pe terenul II al Stadionului Municipal. Înainte de antrenament, tehnicianul FC Oradea a acceptat provocarea reprezentanţilor mass-media de a discuta despre echipa cu care încearcă rămânerea în primul eşalon.
- Care ar fi impresiile după turneul de pregătire de la Norcia?
- După cum preconizam, eu fiind prezent acolo a cincea oară, am beneficiat atât de condiţii deosebite pentru a ne pregăti aşa cum am dorit, cât şi de un timp extraordinar. Echipa a avut curaj şi a evoluat destul de bine, excepţie făcând, poate, jocul cu Universitatea Craiova. Aici cred că şi eu puteam să fiu mai atent şi să las primul "11" mai mult în teren, condiţii în care, zic eu, aveam şanse în plus de a obţine un rezultat pozitiv. Am câştigat trei meciuri pe un joc bine conceput, pe unele realizări individuale la finalizare ale lui Vrăjitoarea sau Gado. Faptul că am început mai devreme pregătirea a contat foarte mult, iar victoria noastră la Norcia este pe deplin meritată.
- Această formă bună a jucătorilor trebuie să se regăsească şi în campionat...
- Nu consider că aceasta este forma cea mai bună. Este una de început pe care trebuie să o amplificăm şi jucătorii din lot au posibilităţi de a progresa. S-ar mai putea să apară şi un alt grup de jucători care să întărească echipa astfel încât să facem un retur bun.
- După stagiul din Italia v-aţi edificat asupra potenţialului tuturor jucătorilor?
- În linii mari, da. Săptămâna aceasta, voi face şi o propunere pentru definitivarea lotului pentru partea a doua a campionatului. Voi lua o hotărâre în această privinţă, în funcţie de jucătorii care vor veni şi cei care vor pleca din actualul lot. Cert este că vom aborda returul cu 22 de jucători, pentru ca, pe parcursul întrecerii, să mai apară 2-3 juniori.
- În pauza competiţională echipa a pierdut câţiva jucători de bază. Credeţi că acest lucru va îngreuna situaţia formaţiei pe care o conduceţi?
- Eu am o concepţie. Echipa care a promovat trebuie să rămână în Divizia A, în primul an, pentru ca, după aceea, lucrurile se vor mai aşeza. În ciuda situaţiei noastre din clasament, cred că nu vom avea probleme. Când spun lucrul acesta mă bazez pe faptul că jucătorii sunt mai maturi ca şi până acum, s-au format legături mai strânse între ei, iar relaţiile de joc s-au consolidat. Repet, nu-mi fac probleme în privinţa rămânerii în Divizia A. Cred că vom fi surpriza returului.
- Cum comentaţi plecarea lui Vrăjitoarea?
- El are o clauză în contract care îi permite să poată pleca în orice moment. Din acest punct de vedere nu ne putem supăra pe el. Din păcate, asta e situaţia pe care am moştenit-o. Într-o zi-două, însă, trebuie să lămurim situaţia, pentru a şti ce avem de făcut în continuare.
- Despre fotbalişti nou veniţi în această iarnă, ca Lupaşcu sau Berde, ce ne puteţi spune?
- Fiind nou-veniţi într-un colectiv, s-au adaptat mai greu, motiv pentru care mi-au prilejuit şi momente mai puţin plăcute. Au făcut şi lucruri bune, dar, per ansamblu, nu m-au impresionat în mod special.
- Aţi vrut să-l aduceţi la Oradea pe Roland Nagy, jucător cu care aţi mai colaborat şi la Steaua, dar în cazul acestuia analizele medicale au confirmat că este bolnav de hepatită de tip B. Credeţi că FC Oradea a pierdut un fotbalist util?
- Cu siguranţă şi, din acest motiv, sunt foarte trist. El a venit cu inima deschisă, dar, din nefericire, situaţia lui este mai gravă decât ne aşteptam şi se pare că va renunţa la fotbal. Pe undeva, n-a fost rău că a venit aici şi a făcut un control amănunţit în urma căruia i s-a descoperit această afecţiune. Altfel, juca în continuare şi starea lui se agrava şi cine ştie ce complicaţii apăreau. Avem şi noi un jucător în această situaţie, Coţan, dar el este mai tânăr şi va reveni. Din nefericire, Nagy nu mai poate juca şi a hotărât să pună capăt carierei de fotbalist.
- În competiţia din Italia, fundaşul Amzucu, un fotbalist pe care mulţi îl poziţionau în fruntea listei de transferări, a fost singurul jucător care a evoluat toate minutele în cele cinci meciuri şi, conform martorilor oculari, n-a făcut-o deloc rău. Sunteţi de aceeaşi părere?
- Nu vreau să fac prea multe remarci individuale. Amzucu e un fotbalist cu calităţi, care, dacă va rămâne ordonat şi va învăţa jocul, va fi un jucător important pentru echipa noastră.
- Până la startul sezonului de primăvară au mai rămas mai puţin de trei săptămâni. Care consideraţi că sunt posturile deficitare în echipă?
- Nu pot să discut acum pe această temă. În plus, nu m-am edificat complet, iar pe de altă parte, i-aş jigni pe unii şi i-aş face prea mari pe alţii. Sigur că şi pentru noi, perioada de transferări se va încheia cu 48 de ore înaintea începerii primului joc oficial.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.