Cristian Achim, precaut după calificarea în semifinalele Cupei - „Îmi este teamă de următorul meci”
Cu toate că are la dispoziție o echipă excelentă, antrenorul baschetbaliștilor de la CSM CSU Oradea are frică de nivelul de motivare pe care elevii săi îl vor avea pe tot parcursul competiției care se desfășoară la Oradea Arena. În sferturile de finală, bihorenii au surclasat 87-56 (21-10, 25-14, 21-17, 20-15) pe SCM Timișoara, urmând ca în semifinale, astăzi, de la ora 19:30, CSM CSU Oradea să se dueleze cu FC Argeș Pitești, un alt adversar abordabil.
Vicecampioana României la baschet masculin a făcut un meci excelent în compania echipei SCM Timișoara, chiar dacă evoluția nu l-a mulțumit pe deplin pe antrenorul Cristian Achim. Atunci când treci la conducere din minutul 4 și îți mărești avantajul pe tabela de marcaj până la un maxim de 34 de puncte, nu ai ce să îți dorești mai mult, dar tehnicianul vâlcean este unul deosebit de exigent. În plus toți cei 12 jucători trecuți pe foaia de joc au reușit să puncteze, iar cei care au intrat în meci din postura de rezerve au înscris mai mult decât titularii. Așadar duelul cu formația din Banat a fost la discreția roș-albaștrilor care, prin victoria categorică obținută, au pășit apăsat în semifinale. „A fost un meci pe care din fericire l-am câștigat. Am jucat binișor, am folosit toți jucătorii înscriși pe foaia de arbitraj. Suntem mulțumiți din punct de vedere a ceea ce s-a întâmplat, dar știm că pentru noi greul de abia începe. Meciurile de cupă sunt speciale prin prisma caracterului decisiv al fiecărui joc. În plus, regula cu doi jucători români schimbă foarte mult fluența jocului, se schimbă foarte multe lucruri. Pentru mine eliminarea Clujului nu este o surpriză atât de mare. Știm de jucători români are Voluntari în componenți și în ce alcătuiri poate să joace. Pe de altă parte pe noi nu ne interesează ce fac alții. Noi vrem să luăm fiecare meci în parte și vrem să-l câștigăm. Până la urmă asta ne dorim”, a declarat Cristian Achim, antrenorul orădenilor.
„Sper că vom reuși să câștigăm”
Cu 7 finale pierdute și niciuna câștigată, CSM CSU Oradea parcă nu știe să joace acest gen de competiție. Astfel se explică și frica pe care Cristian Achim spune că o trăiește cu privire la următorul joc al echipe sale care se va disputa în această seară, de la ora 19:30. Adversara bihorenilor (locul 1 în Liga Națională) va fi echipa FC Argeș Pitești, a 7-a clasată în LNBM. „Vom încerca să câștigăm. Este o competiție knockout. Deci cine pierde pleacă acasă. O să vedem, încercăm să câștigăm. Îmi este teamă de următorul meci, dar fiind acasă, având reperele și publicul de partea noastră, sper că vom reuși să câștigăm. Noi jucăm adesea cu doi autohtoni, uneori chiar și cu trei, dar nu jucăm în permanență în acest gen de formulă. Cum de altfel nu o face nimeni timp de 40 minute. Se modifică fluența, seturile pe care o echipă le poate juca. Sunt multe aspecte care se schimbă”, a mai spus Cristian Achim, tehnicianul bihorenilor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.