Prima echipă a clubului Crişul Oradea la această categorie de vârstă (Crişul A), cea care participă în playoff-ul întrecerii, a obţinut victorii pe linie în cele 7 partide desfăşurate la turneul care a avut loc la Târgu Mureş.

Formaţia pregătită de către Nicolae Diaconu şi Fejer Ivan a fost invincibilă în cadrul primului turneu final al Campionatului Naţional de polo pentru copii U13 (născuţi 2009-2010) pe care l-a dominat autoritar. „Băieții noștri au obţinut 7 victorii clare din tot atâtea posibile și ocupă astfel prima poziție în clasament, cu 6 puncte avans față de ocupanta locului al doilea. De menționat că, în afară de Boros Dávid şi Barta Patrik, restul echipei este la prima participare la un Campionat Național, iar evoluțiile copiilor au fost constant ascendente. Felicitări sportivilor, antrenorilor Nicolae Diaconu și Fejér Iván, şi, totodată, mulțumiri părinților pentru susținere!”, transmite conducerea clubului Crişul.

Crişul Oradea: Darius Holhoş, Boros David, Kabodi Milan, Barta Patrick, Kadar Marton, Eduard Cercel, Marc Dunca, Mihnea Berde, Răzvan Giosu, Tudor Achim, Eduard Tirla, Ridzyk Vivien, Sara Dumitru, Toros-Vig Istavan şi Răzvan Trifa. Antrenori; Nicola Diaconu şi Fejer Ivan.