Crișul Sântandrei – CSM Satu Mare 0-2 - Ce-au luat pe mere, au dat pe pere
Echipa bihoreană de fotbal a cedat oarecum suprinzător, pe propriul teren, în meciul cu CSM Satu Mare, asta după ce în runda inaugurală din Seria 10 a Ligii a III-a reușise să învingă în deplasare pe Sănătatea Cluj, o formație aflată într-o excelentă formă sportivă.
Partida de la Sântadrei, contând pentru etapa a doua din Seria 10 a Ligii a III-a, a adus față în față două echipe bune ale campionatului. Din păcate pentru bihoreni rezultatul nu le-a fost favorbail după ce oaspeții au marcat două goluri pe final de meci, unul dintre acestea purtând semnătura lui Marius Hosu, fostul atacant al FC Bihor.
Până la pauză, raportul ocaziilor a fost favorbail echipei din Satu Mare care își propune și în acest sezon să reușească promovarea în Liga a II-a. Prima oportunitate a aparținut bihorenilor care, prin Popescu, au trimis balonul cu capul în bara transversală, în minutul 7. Apoi sătmărenii au replicat prin Chinde, în minutul 23, Copaci, în minutul 38 și același Chinde, în minutul 42, dar tabela de marcaj a rămas neschimbată datorită intervențiilor portarului Anca Trip sau a barei transversale.
Gol marcat de un fost atacant al FC Bihor
Până la deschiderea scorului fiecare formație și-a creat două oportunități de a marca pe parcursul reprizei secunde. Domokos a reluat din 8 metri iar Anca Trip a agățat balonul in extremis, în minutul 48. În minutul 53 Sorian a prins un șut excelent de la vreo 23 de metri de poartă dar balonul a trecut alături, iar în minutul 59 Sergiu Pop a ratat cea mai mare ocazie a Crișului șutând peste poartă, din 7 metri, după o centrare venită de la R. Popescu. Trei minute mai târziu Anca Trip a scos de sub transversală șutul trimis din lovitură liberă de Zsiga. Scorul avea să fie deschis în minutul 76. Fundașului Diomande Abdul a luat o acțiune pe cont propriu, a șutat de undeva de la vreo 15 metri de poartă, iar balonul respins aproximativ de către Anca Trip a ajuns la Marius Hosu care a făcut astfel 1-0 pentru CSM Satu Mare. Oaspeții au fost aproape de majorarea scorului în minutul 83, dar Chinde a trimis în bară. Până la urmă s-a făcut 2-0 după ce același Chinde a scos un penalty transformat ulterior de Zsiga.
Meci foarte greu în etapa următoare
Pentru Crișul Sântandrei urmează un meci foarte dificil, în deplasare, cu SCM Zalău, una dintre favoritele la câștigarea campionatului, formație care s-a impus în ambele jocuri disputate până la acest moment. Partida se va juca vineri, 13 septembrie, de la ora 17:00.
Crișul Sântandrei: Anca Trip – L. Hadadea, C. Ntchinda, D. Stan, S. Gondor – C. Trip (79 A. Bagoly), G. Cherman (64 V. Costea), A. Achim (86 L. Prundaru), Al. Sorian, Sg. Pop (79 R. Pașca), R. Popescu (64 A. Hosu). Antrenor: Călin Cheregi
CSM Satu Mare: P. Toderean – D Todoran, Diamonde Abdul, C. Onea, P. Copaci (86 R. Prodan), R. Săutiuț (77 S. Santa), V. Calugher, E. Zsiga, V. Chinde (86 C. Zamfir), D. Domokos (68 B. Andras), Gh. Gondiu (46 M. Hosu). Antrenor Zoltan Ritli
Comentarii
Nu există nici un comentariu.