Criza a ajuns şi la cluburile engleze
Cluburile din campionatul Angliei au cheltuit 450 millioane de lire sterline (511 milioane de euro), în această vară, pentru transferuri, cu 10 la sută mai puţin decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, conform unui studiu efectuat de firma Deloitte, informează AFP.
Intersezonul 2008-2009 înregistrase un record de 500 de milioane de lire sterline (568 milioane de euro).
"Explicaţiile pentru această scădere sunt devalorizarea lirei sterline în raport cu euro şi regimul de impozitare din Spania, mai favorabil jucătorilor şi cluburilor. În plus, cluburile consideră mai puţin riscantă achiziţionarea jucătorilor din Premier League decât din străinătate", a explicat directorul sectorului sport de la Deloitte, Paul Rawnsley.
Marţi, cotidianul spaniol El Mundo a estimat la 477 milioane de euro chetuielile de transfer ale cluburilor din Primera Division, cu un record de 250 milioane pentru Real Madrid.
Clubul englez cel mai activ pe piaţă a fost Manchester City, care a cheltuit 27 la sută din total, cu 120 de milioane de lire sterline (136 milioane de euro), bani utilizaţi în special pentru aducerea lui Emmanuel Adebayor, de la Arsenal, în schimbul a 34 milioane de euro, a lui Carlos Tevez, liber de contract (30 milioane de euro) şi Kolo Touré (Arsenal, 22 milioane de euro). Cluburi de obicei consistent prezente pe piaţa transferurilor au reinvestit, anul acesta, puţin din veniturile obţinute în urma vânzărilor, exemple fiind Manchester United (Cristiano Ronaldo, vândut în schimbul a 94 de milioane de euro la Real Madrid), Liverpool (Xabi Alonso - 34 de milioane de euro la Real Madrid) şi Arsenal Londra (Emmanuel Adebayor). Manchester United şi Liverpool au folosit aceşti bani în special pentru a-şi plăti o parte din datoriile colosale pe care le au. "Condiţiile economice s-ar putea ameliora în anul 2010, iar veniturile cluburilor din Premier League ar putea creşte, dar fără injecţii semnificative de capital din partea proprietarilor există şanse mici ca recordul de cheltuieli pe transferuri din 2008 să fie depăşit", estimează Paul Rawnsley.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.