CS Activ a concurat la Simeria
O serie de sportivi ai CS Activ Oradea s-au numărat printre protagoniştii Cupei Titan-Mar-Marmosin, competiţie desfăşurată la Simeria, unde au fost prezenţi aproximativ 220 de competitori de la 18 cluburi.
Karateka pregătiţi de Ionuţ Radu au urcat de trei ori pe prima treaptă a podiumului, performanţă reuşită de Vlad Radu la kata, Bosniak Beatrix şi Ioana Bot la kumite, o dată pe cea de-a doua, prin Sandra Bone la kata, iar Andrei Clanetaru şi Sandra Bone au ocupat locul trei. Prezenţa clubului orădean la concurs a fost posibilă cu sprijinul Ara Valea lui Mihai şi Gym Palace, locul unde sportivii îşi desfăşoară antrenamentele în zilele de luni, miercuri şi vineri, între orele 17-18:30. În perioada rămasă până la finele anului, CS Activ mai are programate competiţii la Arad, Orăştie şi Timişoara.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.