În 2025, după o pauză de 13 ani, Clubul Sportiv Bihorul Beiuș revenea în Liga a III-a, obiectivul declarat pentru sezonul 2025/26 fiind menținerea în cel de-al treilea eșalon fotbalistic al țării.

În campionatul regulat, Bihorul Beiuș a avut o evoluție ezitantă, terminând competiția pe antepenultimul loc, cu doar 18 puncte și golaveraj negativ 22-39. Revenirea a venit la momentul oportun, în play-out, când beiușenii s-au mobilizat și, cu cinci victorii și o remiză din șase partide jucate, au obținut 16 puncte și s-au clasat pe o onorabilă poziție a patra, adică locul opt la general.

De altfel, conducerea CS Bihor Beiuș recunoștea, într-un comunicat publicat zilele acestea, că venirea antrenorului George Zima a fost un moment de cotitură în evoluția echipei:

„Sezonul 2025/2026 nu a fost unul ușor pentru Bihorul Beiuș. A fost un sezon al încercărilor, al momentelor dificile și al provocărilor care au pus la încercare caracterul echipei noastre. Însă, la final, ceea ce rămâne este modul în care băieții și staff-ul au reușit să transforme un parcurs complicat într-o poveste de succes și de speranță pentru viitor.

Puțini au fost cei care au crezut în șansele noastre atunci când lucrurile nu mergeau așa cum ne doream. Cu toate acestea, grupul a rămas unit, a continuat să muncească și a demonstrat că determinarea poate schimba orice scenariu.

[…]

Un moment important I-a reprezentat instalarea lui George Zima în funcția de antrenor principal în pauza de iarnă. Venirea sa a adus un nou impuls echipei, iar rezultatele aveau să confirme rapid schimbarea produsă în cadrul grupului.

În play-out, băieții noștri au arătat o cu totul altă față. Determinați, organizați și încrezători, au reușit un parcurs remarcabil, încheind competiția fără niciun meci pierdut”.

După cum preciza Silviu Odobasianu, președintele clubului beiușean, lotul care a obținut „biletul” pentru încă un sezon de Liga a III-a este format din: Flaviu Bodea , Mihai Oneț și Oreste Nicolae – portari, Sergiu Bactăr, Vlad Degău, Alexandru Jurcuț, Alexandru Rus, Nicholas Pop, Robert Turcan, Răzvan Tirla, Ricardo Bartha, Alexandru Mare, Caleb Trowbridge, Luca Hadadea, Adrian Ungur, Claudiu Bercea, Adrian Șter, Robert Matiuța, Andrei Prața, Mihai Isai, Ionuț Hebriștean, Paul Hortea, Rareș Zdrâncă, Andrei Fărcanea și Andrei Puie – jucători de câmp. Recunoștința șefului de la BIHORUL Beiuș se îndreaptă și spre membrii staffului tehnic: George Zima antrenor principal; Laur Nemeș și Vlad Silaghi, antrenori secunzi; Marinel Rusu preparator fizic; Alexandru Peic, kinetoterapeut; Alin Bia, medic, Bogdan Dan, delegat și Adrian Anca, team manager.

Referindu-se la sezonul recent încheiat, Silviu Odobasianu a subliniat că și cel de-al doilea obiectiv – promovarea propriilor juniori la echipa de seniori – a fost atins:

„Ne bucurăm că în acest campionat am reușit să debutăm la seniori copii crescuți în propria pepinieră: Andrei Puie (2008), Andrei Fărcanea (2008), Rareș Zdrâncă (2011)”.

La finalul dialogului nostru, președintele Odobasianu a anunțat obiectivele pentru ediția viitoare de campionat: „să ne consolidăm poziția în Liga a III-a, să reușim să promovăm în continuare jucători din propria pepinieră și să încercăm să facem o figură cât mai frumoasă în noul sezon de Cupa României, care debutează în data de 29 iulie, cu turul I”.