Începe momentul adevărului în acest sfârşit de săptămână pentru campioanele judeţene la fotbal, când este programată prima manşă a barajului de promoivare în Liga a III-a. Laureata din Bihor, CS Bihorul Beiuş joacă acasă, duminică, de la ora 18.00, cu Sticla Arieşul Turda.

 

După ce au dominat Liga a IV-a, beiuşenii vizează o revenire în eşalonul trei după o absenţă de 13 ani. Atunci, gruparea beiuşeană reuşea cel mai bun rezultat, locul 3, din istoria participărilor sale într-o competiţie naţională de seniori.

Cu un lot cu o medie scăzută de vârstă, Sticla Arieşul Turda a câştigat cu emoţii campionatul similar din Cluj, cu un punct avans faţă de Victoria Viişoara şi Bizonii Recea Cristur, echipe care oricum nu ar fi îndeplinit condiţiile de participare la baraj. Cu o echipă mai experimentată şi chiar mai valoroasă, CS Bihorul va încerca să tranşeze promovarea încă din tur, mai ales că va avea alături şi un public numeros, avid de fotbal la nivel superior celui la care a activate echipa favorită în ultimii ani. Cele două echipe s-au întâlnit şi anul trecut în Cupa României într-un meci jucat la Ştei şi câştigat de beiuşeni cu 2-0.

Dintre cele 21 de jocuri, patru nu se vor disputa, fiindcă există echipe care nu au îndeplinit condițiile minime de participare în această dublă manșă sau fără posibilităţi financiare.

Este vorba despre Unirea Curtești (Botoșani), Săgeata Dumbrăviţa (Bistriţa-Năsăud), Stăruința Zagon (Covasna), Unirea Cristuru Secuiesc (Harghita), astfel că adversarele lor Comstar Vaslui (Vaslui), Academica Recea (Maramureș), Hidro Mecanica Șugag (Alba) şi Inter Stars Sibiu sunt sigure deja de locul în Liga a III-a.

Programul jocurilor:

 

Regiunea 1:

Comstar Vaslui (Vaslui) – Unirea Curtești (Botoşani) nu se dispută

CSM Roman (Neamţ) – Moldova Cristești (Iaşi)

Cetatea Suceava (Suceava) – CS Bârsănești (Bacău)

Regiunea 2:

CS Bihorul Beiuș (Bihor) – Sticla Arieșul Turda (Cluj)

FC Chieșd (Sălaj) – Unirea Tășnad (Satu Mare)

Academica Recea (Maramureş) – Săgeata Dumbrăviţa (Bistriţa-Năsăud) nu se dispută

Regiunea 3:

Inter Stars Sibiu (Sibiu) – Unirea Cristuru Secuiesc (Harghita) nu se dispută

 

AFC ASA Târgu Mureş (Mureş) – CSM Săcele (Braşov)

Hidro Mecanica Șugag (Alba) – Stăruința Zagon (Covasna) – nu se dispută

Regiunea 4:

Viitorul Severin (Mehedinţi) – ACS Unirea DMO (Hunedoara)

Unirea Sântana (Arad) – AFC Nera Bogodinț (Caraş-Severin)

CSM Lugoj (Timiş) – CSM Târgu Jiu (Gorj)

Regiunea 5:

Voința Crevedia (Dâmboviţa) – ACS Lupii Profa (Olt)

CSL Nanov (Teleorman) – FC Păușești-Otăsău (Vâlcea)

CS Cârcea (Dolj) – Zimbrii Lereşti (Argeş)

Regiunea 6:

CSU Știința București (Bucureşti) – CSO Teleajenul Vălenii de Munte (Prahova)

AFC Rovine (Ialomiţa) – ACS Axi Adunații Copăceni (Giurgiu)

Gloria Fundeni (Călăraşi) – Progresul Mogoşoaia (Ilfov)

Regiunea 7:

CS Agigea (Constanţa) – Victoria Gugeşti (Vrancea)

Carpați Nehoiu (Buzău) – Victoria Traian (Brăila)

Voința Cudalbi (Galaţi) – Pescăruşul Sarichioi (Tulcea)

Meciurile au loc duminică, 22 iunie, de la ora 18:00, cu excepția partidei Voința Crevedia – ACS Lupii Profa, programată sâmbătă, 21 iunie, de la ora 18:00. Jocurile retur se vor disputa pe 29 iunie, de la ora 17:30.