Recent înfiinţat, clubul Crişana Oradea, condus de Ionel și Adrian Danciar, a organizat prima competiţie de fotbal în sală, Cupa Moş Crăciun, pentru copii cu vârste de 8 şi 9 ani.

La turneul desfăşurat în sala de sport a Colegiului Tehnic Traian Vuia au participat CS Crișana Oradea, Juniorul Salonta, NAC Oradea, Hajduboszormeny, Dinamo Oradea, LPS Bihorul Oradea, CSC Sânmartin, Hell Sântana și Debrecen Focisuli.

în faza semifinalelor s-au calificat Juniorul Salonta, NAC Oradea, Debrecen Focisuli și CSC Sânmartin. Finala au jucat-o Debrecen și NAC Oradea, echipa din Ungaria reușind să câștige cu scorul de 2-0. Locul 3 le-a revenit celor de la Juniorul Salonta, care au dispus cu 3-0 de CSC Sânmartin. Personajul favorit al copiilor în această perioadă, Moș Crăciun, le-a oferit participanţilor medalii, diplome, dar și un cadou cu dulciuri, echipele fiind răsplătite și cu trofee.

Organizatorii au oferit și premii individuale: Tisza Boris (Debrecen) – cel mai tehnic jucător, Elvis Bud (Sântana) – golgheterul turneului, iar Carlos Florian (Crișana Oradea), la cei 4 ani și jumătate, a fost cel mai tânăr jucător din competiţie. La reuşita acțiunii și-au adus aportul Szilvester Denes – președintele CS Crișana, managerul Szabo Marius, Ionel și Adrian Danciar, dar și ceilalţi părinți ai copiilor de la noul club orădean. De asemenea, a mai fost organizată și o tombolă cu diverse obiecte, dar și tricourile lui Joao Paulo, fost jucător la Rapid, și al internaționalului de juniori Andrei Mărginean, care activează la Sassuolo. Banii adunați din biletele de tombolă vor fi donați pentru Noel Robert, un copil care suferă de o boală rară şi care necesită un tratament costisitor.