Cu un lot de jucători care a suferit numeroase modificări, Mădălin Popa, antrenorul principal al nou-promovatei în Liga 3, a efectuat prima ședință de antrenament din presezon.

Campioana Bihorului era considerată de mulți la începutul sezonului competițional trecut ca având șansa a doua la câștigarea titlului în dauna echipei CAO, o formație la fel de valoroasă probabil dar cu o medie de vârstă mai scăzută. În schimb pe teren CS Diosig a demonstrat că a fost superioară și că în sport poți face performanță și cu jucători aflați spre apusul carierei. Au urmat jocurile de baraj pentru promovarea în Liga 3 cu Academica Recea unde din nou multă lume era circumspectă dar bihorenii au făcut o demonstrație de fotbal reușind să se impună cu un scor incredibil la general, 9-0! Așadar CS Diosig a promovat în eșalonul al treilea în pas de defilare, iar acum o va lua de la capăt într-o competiție mult mai valoroasă și în care va evolua în premieră. Din acest motiv conducerea tehnică a echipei împreună cu cea administrativă a trecut la optimizarea lotului de jucători în care acum, la reunire, nu s-au regăsit mai mulți vetereani. „Vreau respect, atitudine, muncă și organizare. Toți sunteți egali, dar cei care vor respecta aceste lucruri și vor da totul la antrenamente și meciuri își vor câștiga locul în echipă”, au fost câteva dintre cuvintele adresate echipei de către antrenorul Mădălin Popa.

Numeroase noutăți sub comanda lui Mădălin Popa

CS Diosig a transferat mai mulți jucători în această vară. Este vorba despre portarul Fila Karoly (28 de ani), frații Darius (21 de ani) și Eduard Marina (17 ani) – toți trei de la Victoria Carei, fundașii Bogdan Mintaș (31 de ani – Barcău Nușfalău), Norbert Lorincz (30 de ani – Vulturii Săcueni), mijlocașul Noah Farcaș (20 de ani – Sănătatea Cluj), Robert Gergely (27 de ani - CAO, marcator a 26 de goluri în Liga 4), Zsolt Valentin Hendre (21 de ani – Vulturii Săcueni, autorul a 25 de goluri), atacantul camerunez Stephane Passi (29 de ani), care are la activ câteva jocuri în Liga 2. La reunire au mai fost prezenți și câțiva tineri sosiți pentru a fi testați: Paul Marușca (Lotus Băile Felix), Rareș Giurgiuca, Laurențiu Nicoară, Fabian Vereș (FC Bihor) și Mario Bora (SCM Zalău). Din vechea gardă au efectuat prima ședință de antrenament următorii jucători: Cosmin Letan, Laviniu Dărăban, Adrian Popa, Constantin Roșu și Raymond Lukacs.

Totodată formația bihoreană și-a completat și echipa tehnică, în proiect fiind cooptați Zoltan Vig, pe poziția de director tehnic, și Cristian Gurău, ca preparator fizic.

Antrenamentele se vor desfășura pe plan local, echipa având programate până la acest moment trei jocuri de pregătire, cu Transilvania Sport Academy (27 iulie), Bihorul Beiuș (3 august) și Foresta Tileagd (10 august). Noul sezon al Ligii a III-a va debuta pe 31 august.