CS Diosig vrea promovarea şi Cupa judeţeană - Patru transferuri pentru Liga a III-a
Neînvinsă în sezonul regulat al Ligii a IV-a, CS Diosig Bihardioszeg şi-a propus să câştige totul pe plan judeţean şi la vară să sărbătorească promovarea în Liga a III-a. Pentru a atinge aceste obiective, conducerea clubului a perfectat transferuri de jucători cu experienţă la nivelul spre care tinde echipa din Diosig.
Lukacs Raymond, cel mai sonor transfer
Echipa s-a reunit ieri după-amiază sub comanda antrenorului Mădălin Popa, care are la dispoziţie patru jucători noi. Cel mai reprezentativ nou venit este Lukacs Raymond (35 ani), fostul atacant al FC Bihor şi Astra Giurgiu, care ultima dată a jucat în Liga a III-a, la ACS Târgu Mureş, acesta semnând un contract până în vară cu drept de prelungire în eventualitatea promovării. Din eşalonul trei au mai venit mijlocaşul ofensiv Carlos Covaciu (26 ani), sub formă de împrumut până la finalul sezonului, de la Crişul Sântandrei, dar şi portarul Beke Eduard (21 ani), de la CSM Deva. După o jumătate de sezon la CS Oşorhei, a revenit mijlocaşul central Adrian Micaş (35 ani).
„Vor mai fi veniri, dar şi plecări”
În schimb, nu mai face parte din lot Paul Suciu, care a optat pentru Foresta Tileagd, dar lista plecărilor, şi chiar a venirilor rămâne deschisă.
„Vor mai fi una-două plecări, dar si tot atâtea sosiri, dintre care una a unui junior. Pe această cale doresc să-i mulțumesc domnului Sorin Rădeanu pentru sprijinul acordat în perfectarea transferului lui Covaciu”, a anunţat Constantin Sabău, preşedintele clubului.
Luptă cu CAO şi Beiuşul
CS Diosig a încheiat Seria Nord cu 15 victorii şi un egal, 74 de goluri marcate şi doar 5 primite, dar momentul adevărului va fi play-off-ul în care cele opt echipe pornesc fără punctele din sezonul regulat. „Va fi o luptă acerbă, în care ne vom lupta pentru primul loc cu Beiuşul şi CAO, dar trebuie să fim atenţi şi la meciurile cu celelalte echipe. Vizăm câştigarea campionatului şi a Cupei pe plan judeţean şi bineînţeles promovarea în Liga a III-a. Orice alt rezultat ar fi un eșec”, a comentat Constantin Sabău, care a mai precizat că susţinătorilor obişnuiţi ai clubului li s-au mai alăturat şi alţii în această perioadă: „Alături de Primăria şi Consiliul Local, care ne susţin necondiţionat, şi Sandor Lukacs, directorul SLC Contruct, au mai venit alături de noi Iosif Pîrvu, patronul Restaurantului Furnica, şi Kovacs Krisztian, patronul Brutăriei Adoni”.
„M-am implicat pentru că am văzut că merită. Domnul Mados este primul primar care după anii 70 susține fotbalul de aici. Fiind născut în Diosig mă simt dator să sprijin, după posibilități, fotbalul din comună. Sperăm să ne atingem obiectivele propuse”, a declarat Iosif Pîrvu în conferinţa de presă la care a fost prezent şi primarul Mados Attila.
„Echipa a avut un parcurs perfect, cu toate că am avut un singur portar și puțini jucători pe banca de rezerve. Am terminat pe primul loc și felicit antrenorul și jucătorii. În anul 2023 am primit o minge semnată de jucători după câștigarea fazei județene a Cupei României. În 2024 îmi doresc să primesc două mingi, una după câștigarea Cupei și, cel mai important, după câștigarea campionatului și promovarea în Liga III. Ne bucurăm că proiectul nostru este apreciat de iubitorii de fotbal și potențialii sponsori, care în ultima perioadă au început să ni se alăture. Sperăm ca din toamnă Bihorul să aibă mai multe echipe în liga a treia”, a declarat Mados Attila, care speră ca rezultatele echipei de seniori să aibă influenţă asupra sectorului juvenil din cadrul Academiei Haladas „Progresul”. „Avem circa 100 de copii și juniori de la U7 până la U14. În cadrul Academiei, cu rezultate bune în competiţiile judeţene. La U14 suntem lideri în campionat alături de FC Bihor, dar și la U11 și U12. Am avut meciuri de pregătire și la Academiile de la Sepsi Sfântu Gheorghe și Csikszereda Miercurea Ciuc, iar de pregătirea copiilor se ocupă patru antrenori: Marius Suciu, Tibor Szucs și Alex Jurcoi şi Florin Andrei, care antrenează portarii”, a conchis primarul din Diosig.
Patru amicale
CS Diosig începe play-off-ul pe 9 martie, pe teren propriu, cu Universitatea Oradea, iar în semifinalele Cupei României, va juca în deplasare, cu CAO, în 24 aprilie.
Până la primul joc oficial, CS Diosig are stabilite patru jocuri de verificare cu Monostorapati (Liga 4, locul 1, Ungaria) în 10 februarie, Vulturii Săcueni (17 februarie), Unirea Valea lui Mihai (24 februarie) și FC Bihor (2 martie).
Comentarii
Nu există nici un comentariu.