Baschetbaliștii de la CSM CSU Oradea au suferit cel de-al doilea eșec stagional fiind învinși 79-78 (22-22, 15-15, 19-23, 23-18) de către CS Vâlcea, revelația campionatului. Partida a fost una restantă contând pentru etapa a 15-a din Liga Națională.


Forma sportivă a echipei gazdă, care venea la acest meci după 6 victorii consecutive și care bătuse în acest sezon pe U BT Cluj și CSO Voluntari, i-a pus în gardă pe orădeni dar cu toate acestea nu a fost suficient. Casele de pariuri sportive creditau Oradea cu mari șanse la victorie dar nici asta nu a fost de ajuns. Kris Richard a făcut un meci de excepție, cu 25 de puncte marcate, 6 recuperări și 1 pasă decisivă dar nici asta nu a contat. Gazdele au mizat practic doar pe cei 5 titulari câtă vreme jucătorii veniți de pe bancă au înscris doar 5 puncte dar asta nu a avut relevanță. Ce pare că a făcut diferența a fost jocul excelent la recuperare, Vâlcea dominând Oradea la acest capitol cu 42 de reușite față de 32, precum și în ceea ce privește precizia aruncărilor de la distanță acolo unde formația gazdă a avut un procentaj de 50% față de doar 28% cât au avut bihorenii. Ardelenii au avut două momente bune, pe parcursul sfertului al doilea și în debutul sfertului 4, atunci când și-au creat un avantaj de 6 puncte dar nu a fost destul. Cele 16 egalități precum și cele 19 schimbări la conducere vorbesc cel mai bine despre echilibrul existent în acest meci. Americanul Tyler Sabin a fost decisiv pentru victoria echipei sale câtă vreme a contribuit cu 28 de puncte, 6 recuperări și 4 pase decisive. Jocul a fost decis pe final. Pridgett a marcat 2 puncte pentru a strânge scorul la 79-78 pentru Vâlcea cu 40 de secunde înainte de final. Sabin a ratat apoi o aruncare de 2 puncte iar la ultimul atac orădenii au irosit o aruncare de 3 puncte prin același Pridgett. Acestea au fost principalele aspecte ale unei partide pe care Oradea a cedat-o, totuși, surprinzător în fața echipei CS Vâlcea, revelația actualei stagiuni.

CSU Sibiu, următorul adversar al bihorenilor
Cu toate că a pierdut, avansul din fruntea ierarhiei rămâne consistent pentru bihoreni care, în runda următoare, vor evolua pe propriul teren în compania echipei CSU Sibiu, a 11-a clasată care, pe 16 martie, a reușit o mare surpriză învingând pe propriul teren, scor 88-83, pe U BT Cluj, campioana României. Jocul dintre bihoreni și sibieni se va disputa duminică, 23 martie, de la ora 17:00, la Oradea Arena.
CS Vâlcea: Hudson 15 (4×3), Penn 12, Sabin 28 (5×3), Vîrnă (căpitan), Uță 9, Blidaru 3 (1×3), Rotaru 2, Barnes, Ciucă. Antrenor: A. Alvarez. Asistent: C. Naziru
CSM CSU Oradea: K. Richard 25 (3×3), Tarolis 12, Travante Williams 10 (2×3), Young 13, Nicolescu (căpitan) 3 (1×3), Pridgett 10, Brown 5 (1×3), Török, Năstruț. Antrenor: Cristian Achim. Asistenți: Radovan Markovic, Karsai Dávid