Tinerii handbalişti pregătiţi la LPS Bihorul de către antrenorul Dan Piţigoi au suferit o mare dezamăgire în ultima etapă de campionat pierzând 42-34 (12-10, 14-12, 16-12), în deplasare, derby-ul campionatului de juniori III, Seria H, un joc în care, din păcate, actorii principali au fost arbitrii.

Înaintea acestei aşteptate confruntări, între cele mai bune echipe din serie, LPS Bihorul era lider cu maximum de puncte după primele 4 runde şi cu un golaveraj mult superior celorlate echipe (+90). Din păcate, însă, ceea ce părea a fi o partidă care le era la îndemână orădenilor, având în vedere rezultatele din indirecte, s-a dovedit, în cele din urmă, a fi primul eşec stagional cu o contribuţie majoră din partea brigăzii de arbitraj. „De 8 ani de zile de când sunt antrenor de handbal, niciodată nu mi-a plăcut să mă iau de arbitrajele pe care le-am avut, nu-mi place circul și nici nu-mi place să fac pe bufonul la marginea terenului, doar îmi urmăresc echipa și prestația ei. Sunt genul de persoană căreia îi place ceea ce face și pentru asta muncește aproape zi de zi. După ultima etapă din cadrul Campionatului Național de Juniori 3 pe care am avut-o în deplasare cu CSC Moșnița Nouă sunt dezamagit total de cei 2 arbitri, care pur și simplu și-au bătut joc de copiii mei și de munca mea. Înțeleg greșeala, prostia sau nivelul slab al unor arbitri de la juniori, dar de această dată unul dintre ei este arbitru care are o anumită experiență la juniori, seniori și chiar cu aspirații de primă ligă. E mare păcat că se întâmplă în 2021 asemenea incidente. În loc să ne creștem copiii cu un sport curat și într-o societate sănătosă, cu principii, ne batem joc de munca lor și apoi ne mirăm că se lasă de performanță”, a spus antrenorul copiilor de la LPS Bihorul Oradea. În urma acestui rezultat, juniorii III au coborât pe locul al doilea al clasamentului cu 23 de puncte. În runda viitoare, duminică, 14 noiembrie, orădenii vor evolua pe teren propriu cu Şcoala Generală 7 Timişoara, a 5-a clasată.

LPS Bihorul (juniori III): Coita Sebastian, Sălăgean Eric, Spin Raul - Durgheu Vlad, Kovacs Zoltan, Blaga Lucas, Andor Luca, Farcaș George, Sîrca Damian, Albert Chișvasi, Luncan Casian, Bondar Tudor, Calman Alin, Țibuleac Lucas, Mateaș David

Joc bun, dar, totuşi, înfrângere, la juniori II

„Lepesiştii” mai mari au pierdut 27-32 (14-14) disputa de acasă cu SCM Poli Timişoara, prima clasată, contând pentru etapa a 3-a din Seria H a Campionatului Naţional de juniori II. „Am suferit a 2-a înfrângere în campionat, dar ea a venit pe fondul unui joc bun împotriva liderului”, a declarat Dan Piţigoi, antrenorul echipei. Orădenii ocupă locul al 4-lea (penultimul) în seria din care fac parte. În etapa următoare, sâmbătă, 13 noiembrie, „lepesiştii” vor evolua în deplasare cu LPS Banatul, ultima clasată.

LPS Bihorul (juniori II): Luca Locovei, Băruța Răzvan, Coita Sebastian - Lazăr Andrei, Kerecheș Carlos, Tudor Mario, Mașcaș Alexandru, Bogdan Alexandru, Tăut Armin, Cadar Patrick, Șorca Radu, Pop Cătălin, Purge Sebastian, Calman Alin, Durgheu Vlad, Bondar Tudor.