FC Bihor se aștepta la un joc dificil cu CSC Peciu Nou, pe terenul căreia remizase în sezonul regulat, dar sâmbătă, prin maniera în care a evoluat, nu a lăsat nicio speranță adversarului la un rezultat pozitiv. Roș-albaștrii s-au impus cu 3-0 (1-0), distanțându-se la nouă puncte de Poli Timișoara, care a încheiat nedecis acasă (2-2) cu Phoenix Buziaș în etapa a treia din play-off-ul Ligii a III-a, Seria 10.

Încă din start, orădenii au pus presiune pe timișoreni. Chiar în minutul 1, fundaşul central Csaba Preklet, urcat în atac, a ratat din şase metri, singur cu portarul, care apoi a respins cu piciorul mingea expediată de Sergiu Jurj din 8 metri. Celălalt Jurj, Călin, a ratat și el după incursiune în careu și o combinaţie cu Mihai Gîdea.

Inevitabilul s-a produs după o jumătate de oră de joc. Alex Băican a fost faultat în careu, arbitrul a dictat penalty, iar golgheterul Sergiu Jurj a deschis seria golurilor (1-0), execuție care a coincis cu a 25-a reușită în această ediție de campionat!

Nici nu a început bine repriza secundă că orădenii s-au desprins dintr-o lovitură liberă de la 17 metri executată de Vadim Calugher (48, 2-0). În fața unui adversar lipsit de reacție, FC Bihor a continuat să atace și după ocaziile irosite de Andrei Vînău și Sergiu Jurj, nou intratul Luca Tincău (78) a marcat primul său gol pentru echipa bihoreană cu un șut din afara careului mare (3-0). 

”Am făcut un joc bun, chiar foarte bun, pe un teren greu, la o echipă destul de matură şi care îşi vinde greu pielea pe teren propriu. Noi am prezentat o echipă care s-a remontat după supărarea jocului cu Poli Timişoara, am văzut la băieţii mei o echipă agresivă, concentrată din minutul 1 până în minutul 90. Cred că a fost unul dintre cele mai bune jocuri de anul acesta şi nu pot decât să-i felicit pe băieţi pentru tot ceea ce au făcut. Au avut o organizare bună, atitudine, cu responsabilităţi, atât pe jocul ofensiv, cât şi pe jocul defensiv. Ne-am creat foarte multe ocazii, am şi înscris trei goluri, aşa că victoria clară a fost pe deplin meritată”, a comentat antrenorul Florin Farcaş.

CSC Peciu Nou: M. Braşoveanu - M. Rosemblum, M. Matei, A. Gania (46 E. Ştefan), M. Enciu, I. Mera, E. Amariei (46 Ad. Vlădic), F. Dobie (67 M. Giuricici), A. Ignea, N. Voroş (60 I. Fandel), Ov. Radu (46 C. Ureche). Antrenor: Robert Frusa

FC Bihor: M. Pânzariu - C. Jurj, Cs. Preklet, A. Băican (46 Sg. Bactăr), K. Gagyi - R. Farcaş, V. Calugher, A. Vînău (70 A. Moga) - A. Gîdea (77 Sg. Ciocan), Sg. Jurj (77 L. Tincău), Fl. Chitaş (70 B. Vasile). Antrenor: Florin Farcaş . Antrenor: Florin Farcaş

Arbitri: Adelin Pavel (Osica de Jos - Olt) - Robert Mereș, Ovidiu Ionuț Sabou (ambii din Cluj-Napoca)

Observatori FRF: Antonie Burtea (Reșița), Ioan Onicaș (Zalău)

 

În celalălalt joc din seria 8: Politehnica Timișoara - Phoenix Buziaș 2-2 (0-1)

Marcatori: Radu Ciurel 56, Claudiu Pamfile 77 / Bogdan Fertu 12, Andrei Chistrugă 87

Clasament play-off

1.FC Bihor       3          2          1          0          7-1       53

2. Poli Timișoara           3          1          2          0          4-3       44

------------------------------------------------------------------------------

3. CSC Peciu Nou       3          1          0          2          4-5       39

4. Phoenix Buziaș         3          0          1          2          3-9       33

 

Etapa viitoare (sâmbătă 20 aprilie, ora 17:00): CSC Peciu Nou - Politehnica Timișoara, Phoenix Buziaș - FC Bihor Oradea.