Formația bihoreană condusă de pe margine de către Cosmin Bodea, cu multe modificări în primul 11 cauzate de infecțiile cu noul tip de coronavirus, ar fi putut obține mult mai multe la capătul unui joc în care a avut oportunități mai numeroase. Sălăjenii, mai experimentați și excelent organizați în teren, n-au ratat oportunitatea de a-și adjudeca toate punctele după un final de meci în care s-au înscris toate cele trei goluri.

Parcă prea temătoare una față de cealaltă, cele două echipe au practicat un joc de uzură care, mai ales pe parcursul primei reprize, n-a avut decât două ocazii de gol. Prima șansă de a marca a aparținut bihorenilor care, în minutul 20, puteau înscrie dacă Ionuț Ban ar fi gestionat mai bine o fază în care a scăpat doi contra unu cu un coechipier. Din păcate șutul acestuia a fost blocat în ultima instanță, prin alunecare, în interiorul careului, rezultatul rămânând neschimbat. Zălăuanii și-au trecut în cont cea mai mare ocazie în minutul 38 atunci când Istrate a scăpat singur în careu cu Bitiș, dar în unghi fiind, n-a putut să-l învingă pe portarul Sânmartinului care a reușit să respingă în corner. Două minute mai târziu a fost din nou rândul bihorenilor să fie aproape de gol, dar lovitura liberă excelent „bătută” de Sorian, de la aproximativ 22 de metri de poartă lateral stânga, a „mușcat” din bara transversală a porții lui Miron rămas fără replică.

 

Parte secundă mai animată

Partea a doua a meciului debutează tot cu bihorenii mai insistenți la poarta adversă, dar șutul lui Sergiu Pop, din minutul 48, este respins în corner de Miron ca apoi Ionuț Ban să rateze și el o mare șansă șutând în plasa laterală. Până la deschiderea scorului, zălăuanii au avut o singură ocazie prin același Istrate care, în minutul 54, a șutat din vole peste poartă. Fostul stelist Mihai Onicaș a fost cel care a marcat primul gol al partidei, în minutul 80, atunci când, excelent poziționat pe respingere, a trimis sigur, cu latul, de la aproximativ 15 metri, balonul intrând în plasă la colțul lung. De menționat faptul că arbitrul de centru putea sancționa cu fault duelul aerian dintre fundașul Pintea și atacantul advers, duel în urma căruia mingea a ajuns la cel care a înscris. După alte 6 minute în care bihorenii au alergat după egalare, cei care au marcat au fost tot oaspeții. Sebastian Duma, recent intrat în teren, a prelucrat o minge în jumătatea adversă după care și-a făcut-o pe dreptul șutând imparabil, la colțul lung, din poziție ușor lateral-stânga. Până la final CSC a reușit să reducă din diferență prin tânărul Raul Baciu care a trimis balonul în plasă după un șut din 7 metri deviat de apărarea adversă. Băieții pregătiți de Cosmin Bodea au forțat egalarea, dar rezultatul a rămas neschimbat astfel că CSC suferă prima înfrângere stagională în actuala ediție a Ligii a III-a.

Au marcat: Raul Baciu 89/Mihai Onicaș 80, Sebastian Duma 86

CSC Sânmartin: Bitiș – Florin Pop, David Lupșe, Alex Pintea, Marian Arsene – Ștefan Kovari (47 Paul DSuciu), Alex Sorian, Denis Dardai, Ionuț Ban, –Raul Baciu, Sergiu Pop. Antrenor: Cosmin Bodea.

SCM Zalău: Miron – Fl. Pop, Kis, Jalbaă, Cohan – Forna, Onicaș, Istrate, Cubaș – Petra (82 Duma), Logon. Antrenor: Marius Pașca.

Arbitri: Vladimir Nagy (Turda) – Marius Bălan (Dej), Andrei Buda (Timișoara).

Obseravtor FRF: Ioan Papp (Carei).