CSM Caransebeș - CSU Oradea 0-3 - Al treilea succes în minimum de seturi
Voleibalistele de la CSU Oradea au obținut încă un succes categoric, pe seturi la 23, la 19 și la 20, în Seria de Vest a Diviziei A2. De data aceasta victimă le-a fost echipa municipală din Caransebeș, una dintre cele două formații din campionat cu eșecuri pe linie suferite până la momentul jocului cu bihorencele.
Fetele pregătite de către Mariana Szabo Alexi s-au deplasat la Caransebeș conștiente fiind că vor avea un meci abordabil în compania unui adversar care pierduse în minimum de seturi precedentele două partide. Din acest motiv diferența mică la care CSU s-a impus în primul set (25-23), asta după ce oaspetele au evoluat cu multă dezinvoltură și s-au aflat la conducere în cea mai mare parte a timpului. Orădencele au început mai bine setul al doilea, au condus cu 5-2, dar au fost întoarese la 6-5. Până la scorul de 11-12 meciul a fost echilibrat, după care Oradea a dat o nouă șarjă care a dus-o la 11-16. Acest ecart s-a menținut aproximativ până la final, CSU câștigând setul 2 cu 25-19. În setul al 3-lea gazdele au condus în permanență până la scorul de 13-12. După un scurt moment în care oaspetele s-au aflat în avantaj, CSM Caransebeș a revenit la conducere (15-14, 16-15 și 17-16). Acela a fost punctul de cotitură al setului, vizitatoarele desprinzându-se la 5 puncte, scor 17-22. La adăpostul unui asemenea avantaj, bihorencele nu au mai putut fi întoarse astfel că au câștigat clar ultimul set, scor 25-20. Așadar scor final 3-0 la seturi pentru CSU Oradea care, după acest succes, ocupă locul al treilea în Seria Vest, la egalitate de puncte cu CSU Poli Timișoara, a doua clasată. Lider este U Cluj, cu maximum de puncte.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.