CSM Corona Brașov – CSM CSU Raiffeisen Oradea 85-90 - Mai convingători în ultimele minute
Duelul românesc din FIBA Europe Cup a fost câștigat la mare luptă de echipa favorită, CSM CSU Raiffeisen Oradea, scor 85-90 (29-21, 20-23, 14-17, 22-29) pe terenul Coronei Brașov.
Conduşi în majoritatea timpului
Debutantă în cupele europene, Corona a condus aproape 31 de minute, uneori chiar și la 10 puncte, dar plusul de experiență la acest nivel al echipei orădene i-a permis să se desprindă pe finalul unui joc în care s-au înregistrat 15 succesiuni la conducere și în care s-a aflat în avantaj doar 5 minute.
Început sub semnul echilibrului, primul sfert a aparținut brașovenilor cu 29-21, după care, cu un parțial de 12-1 orădenii au schimbat situația pe tabelă (32-33). Imediat, însă, gazdele au replicat cu 11 puncte consecutive, luând un avans considerabil, diminuat de oaspeți înainte de pauză (49-44). Chiar și pe fondul unei exprimări mai puțin convingătoare, CSM CSU nu a permis adversarului să se distanțeze, scorul înaintea secvenței decisive fiind 63-61. Sfertul patru a debutat început cu un coș de trei puncte al lui Nzekwesi, prin care CSM CSU Raiffeisen a preluat după mult timp conducerea, după care au urmat succesiuni la diferențe de o posesie. Până când o reușită de la distanță a lui Richard (83-85) a fost urmată de un coș de două puncte semnat de Nzekwesi (83-88) cu un minut și 40 de secunde înainte de final. Timp gestionat favorabil de CSM CSU, care a obținut o victorie vitală (85-90) în tentativa de a încheia grupa C pe primul loc.
În celălalt meci, Petrolina AEK Larnaca – Aliaga Petkimspor Izmir 84-78.
CSM Corona Brașov: Tutu 5 (1×3), Petică, Fofana 25 (2×3), Nikolic 8, Osborne 9 (1×3), Antonescu 10 (2×3), Shephard 2, Măciucă 12 (2×3), Johnson 14 (2×3). Nu au jucat: D. Lăpuște, Jurcă, Sorodoc. Antrenor: Florin Nini.
CSM CSU Oradea: K. Richard 19 (2×3), Bropleh 16 (1×3), Pridgett 9 (3×3), Sy 14 (2×3), Young 3, Török, Nzekwesi 21 (1×3), Nicolescu 8 (2×3). Nu au jucat: Năstruț, Berceanu, Schmidt. Antrenor: Cristian Achim.
Arbitri: Alfonso Olivares Iglesias (Spania), Hrvoje Cavar (Bosnia și Herțegovina), Nikolaos Tziopanos (Grecia). Comisar FIBA: Eleonora Rangelova (Bulgaria).
Reîntâlnire la Oradea
Cele două echipe se vor confrunta din nou sâmbătă, de această dată în etapa a 6-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Meciul de la Oradea Arena, va începe la ora 18.00 şi nu va fi televizat.
CLASAMENT – GRUPA C
1.CSM CSU Raiffeisen Oradea 2 2 0 179-160 4
--------------------------------------------------------------------------
2. Petrolina AEK Larnaca 2 1 1 159-167 3
3. Aliaga Petkimspor Izmir 2 1 1 163-158 3
4. CSM Corona Braşov 2 0 2 159-175 2



Comentarii
Nu există nici un comentariu.