Greu de anticipat după primele meciuri de la Oradea, seria CSM CSU - CSO Voluntari a ajuns la numărul maxim de jocuri pentru stabilirea celei de-a doua finaliste a Ligii Naționale de baschet masculin. Partida 5 este programată în această seară, de la ora 19.00, la Oradea Arena, fiind transmisă în direct de Digi Sport 4 și Prima Sport.

Victorioasă pe teren propriu, cu 79-73 și 97-77, echipa orădeană s-a prezentat slab la Voluntari, unde a pierdut fără drept de apel cu 96-78 și 87-77 în fața unui adversar mai motivat și cu mai multă vitalitate în joc, deși venea după un program competițional mult mai încărcat în ultima perioadă. Astfel, s-a ajuns ca dintr-o favorită certă la finală, CSM CSU Oradea să tremure serios pentru acest obiectiv. Dacă înaintea jocurilor din Ilfov, CSO Voluntari era cu spatele la zid, acum presiunea rezultatului apasă pe umerii roș-albaștrilor, în timp ce ilfovenii sunt în postura oponentului care vine puternic din urmă cu un ascendent moral important. Impulsionată de un public așteptat în număr cât mai mare la sală, CSM CSU Oradea are resurse să-și revină și să facă pasul spre finala cu U BT Cluj, care a câștigat cu scorul general de 3-0 semifinala cu FC Argeș Pitești.

Bilete se pot achiziționa prin intermediul platformei online Eventbook.ro la prețul de 25 lei, respectiv 5 lei pentru copiii cu vârsta între 4-18 ani, dar și în ziua jocului la casieria CSM Oradea de la Oradea Arena, str. Traian Blajovici, Nr. 24, intrarea Nord (pe partea cu stația de tramvai), deschisă în intervalul orar 9.00-16.00. Totodată, casa de bilete de la Oradea Arena se va deschide cu o oră înaintea începerii meciului. Abonamentele sunt valabile și la acest joc arbitrat de trio-ul Marius Ciulin, Laurenţiu Grigoraş şi Ciprian Stoica.