Baschetbaliştii orădeni au nevoie de un miracol în această seară când, de la ora 20.00 (Digi Sport), în Arena Antonio Alexe, trebuie să învingă SCM U Craiova la cel puţin 16 puncte pentru a se califica în turul II al Cupei României.

După cum au evoluat orădenii în Bănie cu doar 4 zile în urmă este greu de crezut că schimbarea necesară pentru a produce miracolul calificării se poate înfăptui într-o perioadă atât de scurtă. Oradea a fost condusă în permanenţă de către SCM U Craiova în tur, fiind modestă ca joc din toate punctele de vedere. Procentajul de doar 40% la aruncările din acțiune înregistrat la aruncările din acţiune este îngrijorător în perspectiva jocului de astăzi. Troy Franklin, Josh Hawley, Rashad Qualls au fost irezistibili pentru defensiva bihoreană astfel că antrenorul Cristian Achim trebuie să găsească soluţii pentru a-i opri. Dacă după 40 minute de joc se va consemna o diferență de 15 puncte în favoarea lui CSM CSU Oradea, atunci se va intra în prelungiri.

Având în vedere că oraşul Oradea a depășit ieri incidența de 3 la 1.000 de locuitori în ceea ce privește înfecţia cu Covid 19, acest lucru înseamnă că participarea publicului la meciul de astăzi se va face până la 30% (600 locuri) din capacitatea sălii în baza prezentării certificatului Covid 19 şi a purtării măştii de protecţie facială. Prețul unui bilet este de 15 lei (intrare generală).