CSM CSU Oradea – SCM Universitatea Craiova 63-61 - Cu sufletul la gură...
Echipa orădeană a lăsat impresia în prima jumătate a meciului cu SCM U Craova că va câștiga la pas dueul din etapa 28 a Ligii Naționale de baschet masculin, dar în cele din urmă s-a impus cu mari emoții, scor 63-61 (20-15, 22-8, 12-21, 9-17).
La pauză, tabela indica o diferență liniștitoare de 19 puncte (42-23), majorată la 23 de lungimi în primele minute ale sfertului trei (48-25). A urmat o relaxare prematură a orădenilor coroborată cu schimbarea registrului tactic de către oaspeți, care s-au apărat agresiv, câștigând numeroase mingi, convertite cu ușurință în puncte. Așa s-a ajuns ca la intrarea în secvența decisivă avansul gazdelor să scadă la zece puncte (54-44). Fără soluții în atac și cu reacție palidă în apărare, CSM Oradea mai avea doar un punct avans (62-61) cu 47 de secunde înaintea finalului! Ogden Jr. a înscris una din cele două „libere” când mai erau 27 de secunde (63-61), după care Qualls, jucătorul meciului, a ratat șansa egalării la ultimul atac.
Victorie esențială a echipei orădene, a treia consecutivă, în tentativa de a aborda play-off-ul de pe un loc cât mai bun, dar jocul a lăsat mult de dorit în partea secundă, fapt recunoscut și de antrenorul Cristian Achim. „Singurul lucru bun este victoria. Sunt foarte nemulțumit de abordare. În special în repriza a doua, când probabil o parte dintre jucătorii noștri s-au considerat câștigători. Sunt foarte supărat din acest motiv, deoarece este inadmisibil să pierdem atât de multe posesii. La un moment dat nu mai știam cui să cer să ia mingea ca să nu o pierdem, să avem posibilitatea să trecem de centrul terenului și să avem șansa să aruncăm la coș. Sunt supărat. Dacă vom continua în acest mod nu vom avea nicio șansă și probabil vom pierde din primul tur al playoff-ului. Le-am comunicat jucătorilor același lucru în vestiar după meci. Este pur și simplu inadmisibil să te prezinți în acest mod. Doar trei jucători au fost ce trebuie pe tot parcursul acestui meci. În trei jucători nu se poate juca baschet”, a răbufnit Achim.
Pe locul 4, CSM Oradea are acum 18 victorii și 7 înfrângeri (43 puncte), iar mâine joacă în deplasare restanța cu ocupanta poziției a cincea, SCM Timișoara, echipă cu 17 succese și 9 eșecuri în campionat. Lider este U BT Cluj - 50 puncte, urmat de CSO Voluntari - 49 puncte și FC Argeș - 47 puncte.
Celelalte rezultate ale etapei: SCM Timișoara - Rapid București 80-59; CSM Galaţi - CSM VSKC Miercurea Ciuc 86-68; BC CSU Sibiu - BCM U FC Argeș 73-78; U BT Cluj-Napoca - CSM Focșani 98-78; CSM Târgu Jiu - CSM Ploiești 81-73; CSO Voluntari -CSA Steaua București 75-76. Meciul CS Dinamo Bucureşti - ABC Athletic Constanța se joacă astăzi.
CSM CSU Oradea: K. Richard 9, Holt 10 (1×3), T. Fometescu, Green 4, Gavrilovic 4, S. Jovanovic 4 (1×3), Vescan, Nicolescu 3, Baciu 9, Ogden Jr. 15, N. Markovic 5 (1×3). Nu a jucat: Vl. Marinău. Antrenor: Cristian Achim.
SCM U Craiova: Kennedy 7, Gavriloaia 6, T. Franklin Jr. 6, Hawley 8, Qualls 22 (3×3), Blaj Voinescu 2, B. Țîbîrnă 2, Vîrnă 8 (2×3), Robinson. Nu au jucat: Andrieș, Bagairea. Antrenor: V. Stepanovskyy.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.