CSM CSU Oradea - Trefl Sopot 80-65 - Calificare impresionantă în sferturile FIBA Europe Cup
CSM CSU Oradea a repurtat cea de-a 4-a sa victorie în Grupa K a FIBA Europe Cup, sinonimă cu calificarea în sferturile de finală pentru al doilea an consecutiv. Echipa orădeană a dispus pe teren propriu de Trefl Sopot scor 80-65 (17-15, 21-12, 21-17, 21-21).
Orădenii au condus în permanenţă, la diferenţă mare în startul partidei, pentru ca spre sfârşitul primului sfert polonezii să se apropie la o posesie (17-15). Pe măsura trecerii timpului, diferenţa a crescut, la jumătatea partidei aceasta fiind de 11 puncte, scor 38-27. Avansul a continuat să crească, 15 puncte (59-44) înaintea secvenţei decisive. În ultimul sfert, ecartul s-a mărit şi la 20 de puncte, la ultimul fluier al arbitrilor diferenţa fiind de 15 puncte (80-65), în condiţiile în care antrenorul Cristian Achim a rulat toţi jucătorii din lot.
„Mă declar foarte fericit pentru rezultatul obținut. Am avut o prestație pe care o apreciez drept bună și consider că am repurtat o victorie pe deplin meritată. Firește, adversarii noștri nu au fost în formulă completă, dar noi tot a trebuit să ne facem treaba și să tratăm acest joc cu maxim de seriozitate. Chiar dacă pentru echipa din Polonia meciul nu a prezentat o miză întrucât nu mai avea șanse de calificare. Sunt bucuros pentru că am reușit o nouă performanță extraordinară pentru Oradea, pentru baschetul de aici, pentru sportul de aici. Am depășit nume importante în această competiție, precum FC Porto sau Benfica Lisabona. De asemenea, Trefl Sopot este o echipă cu un trecut impresionant în baschetul european.
Este cea de-a 2-a calificare consecutivă în fazele superioare ale FIBA Europe Cup, ceea ce mă bucură nespus. Așa cum am tot declarat, pentru mine și pentru echipa noastră participarea internațională este de maximă importanță și acest rezultat, această calificare, ne recompensează eforturile și munca. Vreau să îi felicit pe băieți pentru tot ceea ce au reușit în această campanie continentală.
Mai avem un meci de disputat în această fază a competiției. Vom întâlni Sporting Lisabona, pe teren propriu. Este un meci pentru locul 1 în grupă, astfel încât va trebui să-l abordăm ca atare. Nu contează numele adversarului pe care îl vom întâlni în sferturile de finală. Este cât se poate de clar că în sferturile de finală se califică oricum cele mai bune echipe”, a afirmat antrenorul principal al CSM Oradea.
Cu un bilanţ de patru victorii şi un eşec, CSM CSU Oradea este lider în grupa K şi în ultimul meci va întâlni vineri, 18 februarie, ora 19.00, tot la Arena Antonio Alexe pe Sporting Lisabona, victorioasă cu 89-72 în faţa celor de la Benfica Lisabona. Meciul va fi transmis în direct la DigiSport.
În ediţia trecută, CSM CSU Oradea a ocupat locul 3 în FIBA Europe Cup.
CSM CSU Oradea: Richard 6 (1×3), Holt 6 (2×3), Bickauskis 2, Nicolescu 5 (1×3), Gavrilovic 15 (1×3), Ogden Jr. 11 (1×3), N. Markovic 3 (1×3), Green 25 (5×3), Baciu 4, T. Fometescu 3 (1×3), Vl. Marinău, Vescan. Antrenor: Cristian Achim. Asistent: Radovan Markovic
Trefl Sopot: Devonte Davis 2, Ziolkowski 2, Lalak 8, Leonczik 8, Klawa, Young 13 (1×3), Franke 10, Sharma 3, Kolenda 15 (2×3), Gruszewski 4. Antrenor: Marcin Stefanski. Asistenți: Krzysztof Roszyk, Pawel Ignacy Turkiewicz
CSM CSU Oradea își reia activitatea în Liga Națională de baschet masculin. După dubla cu Trefl Sopot din FIBA Europe Cup, acolo unde au obținut calificarea în sferturile de finală, roș-albaștrii nu au timp de jubilat.
Echipa de pe Crișul Repede se deplasează în celălalt capăt al României pentru a disputa două partide importante în competiția internă. Una la malul Dunării, iar cealaltă, la malul Mării Negre.
Formația antrenată de Cristian Achim întâlnește pe CSM Galați și BC Athletic Constanța, meciuri ce fac parte din sezonul regulat al LNBM – ediția 2021/22, etapa 20, respectiv o restanță din etapa 11. Iată programul dublei:
- Sâmbătă (12.02), ora 18.00, CSM Galați vs CSM CSU Oradea
- Luni (14.02), ora 18.00, BC Athletic Constanța vs CSM CSU Oradea
Ambele partide pot fi urmărite în transmisiune directă pe canalul YouTube FRB TV.
Va fi cea de-a 2-a confruntare cu formația din Galați. În tur, la Oradea, CSM-ul s-a impus cu scorul de 84-62. În schimb, va fi primul duel stagional cu echipa din Constanța.
Amintim că CSM CSU Oradea are un bilanț general de 11 victorii și 3 înfrângeri. În schimb, CSM Galați are 5-14, fiind calificată la Final Four-ul Cupei României, iar BC Athletic Constanța are 7-10, însă va disputa un meci vineri (11.02) cu FC Argeș Pitești.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.