CSM CSU Raiffeisen Oradea - U BT Cluj 87-84 - Start perfect de finală!
Început fulminant de finală pentru CSM CSU Raiffeisen Oradea în fața marii rivale U BT Cluj-Napoca. În fața a aproximativ 5.000 de spectatori, echipa orădeană și-a valorificat avantajul terenului propriu într-un meci pasionant până în ultimele secunde, câștigat cu 87-84 (22-28, 27-14, 22-29, 16-13).
CSM CSU Oradea a impresionat prin combativitate pe faza defensivă, nivelul de concentrare în momentele cheie ale unei partide cu alternanțe la conducere și printr-un joc colectiv eficient în ofensivă. Au mai fost și pase greșite, de ambele părți, precum și un procentaj slab al roș-albaștrilor la aruncări libere, ratând nu mai puțin de 15!
„Meci demn de o finală, cu multă tensiune, schimbări de situație. A fost o alternanță majoră între cele două echipe la nivelul punctelor marcate pe sferturi. A fost un joc fizic, cum vor fi toate. Un pic am gestionat mai bine finalul. În ciuda unui număr mare de aruncări libere ratate. 51% la acest procedeu este o problemă. Dar este miză, care apasă. Cred că intensitatea noastră, fizicalitatea a fost foarte bună. Am reușit cât de cât să reducem productivitatea lor, cunoscut fiind potențialul ofensiv al echipei clujene. Este 1-0. Se joacă până la 3. Orice se poate întâmpla în continuare”, este de părere Cristian Achim.
Clujenii au condus din start, dar orădenii au ținut aproape, încheind primul sfert la două posesii în spate (22-28). Gazdele au crescut substanțial nivelul de joc în sfertul secund, pe care l-au încheiat cu șapte puncte la rând (49-42)!
Avansul a crescut la opt puncte, dar unele posesii pierdute și decizii discutabile de arbitraj au permis clujenilor să egaleze înaintea secvenței decisive (71-71). Orădenii s-au apărat bine, dar au avut probleme la finalizare, mai ales de la linia de pedeapsă, astfel că au urmat succesiuni la conducere. Revenit după o lună și jumătate, Lottie a egalat la 81, iar Nzekwesi a readus CSM-ul în avantaj (84-81), dar Patrick Richard a restabilit egalitatea cu o aruncare de la distanță (84-84). Tot Lottie a pus două puncte (86-84), din aruncări libere la intrarea în ultimele două minute de joc, după care a fost descalificat pentru cinci greșeli personale. După posesii pierdute de ambele părți, U BT a făcut un fault ofensiv și Bropleh a transformat una dintre cele două libere (87-84) cu 25 de secunde înaintea finalului. În timpul rămas, defensiva orădenilor i-a incomodat pe clujeni, care au aruncat imprecis de la distanță spre bucuria unui public entuziast dornic de revanșă după eșecul dramatic din finala Cupei în februarie.
„Am lăsat 19 recuperări ofensive și cred că asta ne-a costat meciul. Știam că jucăm pe un teren extrem de greu, împotriva unei echipe foarte bune din punct de vedere fizic. După începutul mai bun, cred că ne-am relaxat și am crezut că e ușor. Dar aici niciodată nu este ușor. E doar primul meci, 1-0 pentru ei. Finala se joacă până la trei victorii. Mergem înainte și ne gândim deja la meciul doi”, a comentat Mihai Silvășan, antrenorul clujenilor.
Meciul 2 are loc joi, de la ora 19:00, tot la Oradea Arena și va fi transmis în direct pe DigiSport, PrimaSport (TV) și FRB TV (YouTube).
CSM CSU Raiffeisen: K. Richard 14, Bropleh 13, Pridgett 6, Sy 4, Young 7, Török, Nzekwesi 21, Lottie 9, Năstruț 3, Nicolescu 10, Berceanu, Schmidt. Antrenor: Cristian Achim.
U-BT Cluj-Napoca: Molinar Jones 12, Cepoi, Ceaser 2, Miron, Altit 2, Miletic 12, Russell 28, Petric, Woodburry 10, P. Richard 5, Taylor, Creek 13. Antrenor: Mihai Silvășan.
Arbitri: Alexandru Olaru, Alin Faur, Vlad Cotrobaș. Comisar FR Baschet: Svetlana Simion.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.