CSM Odorheiu Secuiesc – CSM Oradea 37-27 - Bătuți și de ultima clasată!
Hotărât lucru, acesta nu este cu siguranță un sezon competițional de care handbaliștii de la CSM Oradea să își amintească sau cel puțin nu de ceea ce s-a întâmplat până în acest moment. Bihorenii au suferit cel de-al 9-lea eșec stagional din tot atâtea posibile pierzând categoric 37-27 (18-12) și duelul cu ultima clasată, cealaltă nou-promovată, CSM Odorheiu Secuiesc.
Există un proverb care spune că „la omul sărac nici boii nu trag” (adică pe lângă lipsuri mai are și ghinion), iar asta ar putea descrie starea de fapt de la partida susținută ieri seara de orădeni la Odorhei. Antrenorul Cosmin Liberț, la partida cu cel mai accesibil (teoretic) adversar din Liga Națională, a avut ghinionul să nu poată conta pe doi jucători de bază așa cum sunt Emilian Turcu și Mark Kovacs, aceștia lipsind din cauza unor probleme medicale, iar pe Valentin Ivancenco să fie nevoit totuși să îl folosească deși handbalistul nu s-a putut pregăti toată săptămâna din cauza unei accidentări. În acest context, Liberț i-a convocat de la „satelit” la prima echipă pe Sebastian Sfârlea, Răzvan Radu şi George Breban pentru a suplini absența titularilor. Așadar Oradea s-a prezentat la Odorhei fără a reuși să alinieze la start cea mai bună formulă de joc, iar asta s-a văzut în final. Gazdele s-au impus categoric la finele unei partide pe care au controlat-o în totalitate, bihorenii fiind conduși cu 6 goluri diferență încă de la pauză. Evoluția scorului, după cum menționează site-ul de specialitate handbalmania.ro, a fost următoarea: 5-2 (min. 6), 8-5 (min. 13), 12-7 (min. 19), 13-11 (min. 25), 18-12 (pauză), 22-15 (min. 36), 25-18 (min. 42), 30-21 (min. 51), 32-25 (min. 55), 37-27 (final). Așadar Oradea preia „lanterna roșie” și de acum putem spune că e nevoie de un miracol pentru ca echipa din orașul de pe Crișul Repede să se salveze de la retrogradare.
Misiune imposibilă în runda viitoare
Dacă în ultimele trei jocuri bihorenii au înfruntat adversari aparent accesibili, dar de fiecare dată au fost învinși, în etapa următoare vor avea o misiune imposibilă urmând ca, la Arena Antonio Alexe, vineri, de la ora 18.00, să se dueleze cu CSM Focșani, a 4-a clasată, o formație cu doar 2 înfrângeri suferite în 9 meciuri disputate.
Celelalte rezultate ale etapei a 9-a: Dinamo București – CSM București 38-24, Potaissa Turda – CSM Constanța 27-28, Poli Timișoara – Minaur Baia Mare 25-30, HC Buzău – CSM Vaslui 35-31, CSM Bacău – CSU Suceava 29-28 și CSM Focșani – Steaua București 28-27.
Odorhei: Orban, Varo – A. Dedu 7 goluri, Csibi 6, Putnoky 6, Couveiro 5, Ferenczi 3, Milosevic 3, Tăuțean 2, Hadnagy 2, Fekete 2, Katona 1, Ramos. Antrenor: Lorant Sipos.
Oradea: Țenghea, Turturică – Djukic 9, Ivancenco 6, Aungurenci 4, Oargă 3, Farcaș 3, Boșca 2, Gal, Munteanu, C. Szasz. Antrenor: Cosmin Liberț.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.