CSM Oradea – CSM Odorheiu Secuiesc - Un nou moment al adevărului
Handbaliștii orădeni se vor afla din nou în fața unui moment al adverăului urmănd să înfrunte principala rivală pe care au avut-o în campionatul Seriei A din Divizia A precum și în ediția trecută a Ligii Naționale. Partida, contând pentru etapa a 3-a din cadrul playoff-ului de promovare în prima divizie, se va disputa sâmbătă, de la ora 18.00, la Arena Antonio Alexe.
Două dintre cele mai importante echipe din Seria A a eșalonului al doilea al handbalului românesc se vor afla din nou față în față după cele două confruntări care au avut loc în prima parte a sezonului. Atunci, în faza regulată a întrecerii, echipa din Odorhei s-a impus de fiecare dată în fața formației orădene. Chiar în prima rundă a campionatului, CSM Odorhei învingea clar la Oradea, scor 34-25, dar o făcea după o primă repriză în care cele două formații s-au anulat reciproc terminând la egalitate, scor 15-15. În revenașa disputată în Sala Sporturilor din Odorheiu Secuiesc, duelul a fost echilibrat pe întreaga durată a sa, scorul la pauză fiind 15-14 în favoarea gazdelor, iar la final, 33-30 în favoarea aceleiași echipe care avea să terminate sezonul regulat cu un bilanț de 13 victorii și doar o înfrângere. În schimb bilanțul orădenilor pregătiți de către Cosmin Liberț a fost, în aceeași perioadă, de 10 succese și 4 eșecuri.
Singurele echipe neînvinse din playoff
Calificate în playoff-ul de promovare în Liga Națională, Oradea și Odorhei au început perfect această parte a campionatului bifând victorii pe linie. Dacă echipa din secuime s-a impus 37-30 în duelul cu CSU Reșița în sigurul meci disputat, bihorenii au bifat două succese, 24-23, acasă, cu CS Medgidia, și 33-30, în deplasare, cu Teutonii Ghimbav. Aceste victorii plasează cele două viitoare adversare pe primele două locuri ale întrecerii, CSM Oradea pe locul întâi și CSM Odorhei pe locul al doilea. Aceste două formații sunt singurele neînvinse dintre cele 7 participante la competiție după primele două runde disputate. De menționat că în acest an calendaristic CSM Oradea are victorii pe linie după ce a câștigat și meciul disputat în turul întâi al Cupei României, în deplasare, cu Universitatea Craiova, scor 36-28.
Celelalte partide din cadrul etapei a treia a playoff-ului sunt: CSM Făgăraș – Teutonii Ghimbav și CSM Alexandria – CS Medgidia. CSM Reșița va sta.
CSM Oradea - echipa probabilă: Turturică, Duma, Păcală – Szasz, Aungurenci, Al. Farcaș, Boșca, Popa, Kirsch, Băban, Bogdan, Turcu, Mlinarcsik, Breban, Milu. Antrenori: Cosmin Liberț și Dan Pițigoi
Comentarii
Nu există nici un comentariu.