CSM Oradea - CSM Reșița 31-30 - Final cu emoții
Handbaliștii orădeni au trăit periculos cu un adversar pe care l-au condus și la 6 goluri diferență reușind să câștige în cele din urmă cu 31-30 (18-14). Partida a contat pentru etapa a 4-a din cadrul Seriei A a Diviziei A.
Inexplicabilă căderea orădenilor din partea secundă care s-au văzut egalați în minutul 45 (24-24) după ce în prima repriză au avut un avantaj maxim de 6 goluri (14-8). CSM Reșița părea, înaintea partidei, a fi un adversar abordabil după ce în pauza competițională și-a pierdut golgheterul. Cu toate acestea, în mentalul roș-albaștrilor s-a instalat autosuficiența și au trăit finalul periculos după ce oaspeții au avut șansa egalării pe parcursul ultimului minut de joc. Totuși gazdele au gestionat bine finalul de meci și astfel CSM-ul a reușit să se impună în cele din urmă la doar un gol diferență. Victoria îi plasează pe orădeni pe locul al 3-lea în serie. Bihorenii vor juca în deplasare cu CSU Târgu Jiu, la finele acestei săptămâni.
CSM Oradea: Turturică, Duma - Farcaș 9 goluri, Aungurenci 6, Szasz 6, Popa 3, Boșca 2, Sfârlea 2, Băban 1, Turcu 1, Kirsch 1, Breban, Milu. Antrenori: Cosmin Liberț, Dan Pițigoi.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.