CSM Oradea - CSŞ Sibiu 39-27 (16-15)
Gazdele au tranşat disputa după pauză
Aşa cum au anticipat majoritatea celor din anturajul echipei de handbal CSM Oradea, partida disputată miercuri după-amiază, la sala de sport a Liceului cu Program Sportiv "Bihorul", în compania formaţiei CSŞ Sibiu n-a fost deloc uşoară pentru gazde, mai ales în prima sa jumătate, când ambele grupări au mers cap la cap.
O oarecare stare de relaxare şi câteva greşeli în defensivă, la care s-au adăugat un joc foarte ambiţios al tinerei echipe sibiene şi o doză incredibilă de noroc în fazele de atac, au făcut ca, până spre finalul primului mitan, oaspeţii să conducă mereu, doar o dată orădenii fiind la conducere (8-7, în min. 16). În rest, o cursă furibundă pentru egalare şi un joc dezlânat în atac şi lipsit de concentrare în apărare. Abia cu cinci minute înainte de pauză, maşinăria gazdelor a început să funcţioneze la parametrii obişnuiţi, astfel că s-a reuşit recuperarea diferenţei de trei goluri în favoarea oaspeţilor şi preluarea avantajului pe tabelă. Muştruluiţi bine în pauză de principalul Sabin Dacău, orădenii au oferit un spectacol schimbat spectatorilor în al doilea mitan, jocul lor fiind mai aproape de pretenţiile unei echipe care doreşte promovarea şi care este lider al seriei. Combinaţiile rapide, contraatacurile spectaculoase, execuţiile de fineţe, nimic n-a lipsit din arsenalul formaţiei orădene, al cărei joc a crescut pe măsura scurgerii timpului, cele mai frumoase faze fiind realizate în ultimele minute ale disputei, atunci când oaspeţii au căzut fizic, dar şi psihic, cedând total iniţiativa gazdelor. Pe ansamblu, o victorie meritată a orădenilor, care au ştiut să iasă din criza de idei din primele 20 de minute şi să-şi valorifice atuurile: experienţa, pregătirea fizică şi, nu în ultimul rând, valoarea superioară a lotului. Oaspeţii, cu un lot extrem de tânăr, au ţinut piept aproape o repriză, fiind nevoiţi apoi să se încline unei formaţii gazdă dezlănţuite. De la gazde s-au remarcat Simeria, Roman, Liberţ şi Şandru, iar de la oaspeţi o prestaţie deosebită a avut-o Apolzan, un puşti de mare perspectivă. Etapa următoare, orădenii vor avea un nou test mai mult decât dificil, urmând să înfrunte, în deplasare, fosta componentă a Superligii, HC Safilar Arad.
CSM: Marchiş, Vlăduţ, Leu - Simeria 9 goluri, Liberţ 6, Roman 7, Daniel 3, Rus 5 (3x7m), Şandru 5 (2x7m), Mateiaş 2, Boescu 1, Niţă 1, Tăutu, Almasi. Antrenori: Sabin Dacău (principal), Adrian Rus (secund)
Sibiu: Doina, Popescu - Tudor 1, Beşta 3, David 6 (1x7m), Apolzan 11 (4x7m), Buta 2, Mureşan 2 (1x7m), Niţu 1, Vintilă, Damian, Băcilă, Neamţu, Stoica. Antrenor: Mircea Rău
Raportul eliminărilor: 3/5
Lovituri de la 7m acordate: 7/8
Transformate: 6/6
Arbitri: Gheorghe Beldiman (Arad), Gheorghe Năsturel (Reşiţa)
Celelalte rezultate ale etapei a III-a: SC Cuarţ Baia Mare - Safilar Arad 31-26 (16-16), Unirea Sânnicolau Mare - CSŞ Sighişoara 49-28 (27-15), CSM Sebeş - Ştiinţa Instal Petroşani 36-17 (21-8), CSM Bistriţa - Unio Satu Mare 37-22 (18-15), CSM Lugoj - Potaisa Turda 32-27 (16-12). Partida HC Delignit Mehedinţi - HC Sighişoara s-a disputat aseară.
Clasament Seria Vest
1. CSM Oradea 3 3 0 0 115-72 6
2. CSM Sebeş 2 2 0 0 66-37 4
3. Sânnicolau Mare 3 2 0 1 89-61 4
4. CSM Bistriţa 3 2 0 1 89-63 4
5. SC Cuarţ Baia Mare 3 2 0 1 99-76 4
6. HC Sighişoara 2 2 0 0 66-47 4
7. HC Delignit Mehedinţi 2 1 0 1 59-42 2
8. Unio Satu Mare 2 1 0 1 48-52 2
9. CSŞ Sibiu 2 1 0 1 56-62 2
10. CSM Lugoj 2 1 0 1 50-57 2
11. CSH Ştiinţa Petroşani 2 1 0 1 57-66 2
12. Potaisa Turda 2 1 0 1 43-53 2
13. Safilar Arad 1 0 0 1 17-29 0
14. CSŞ Sighişoara 2 0 0 2 45-74 0



Comentarii
Nu există nici un comentariu.