Poloiştii pregătiţi de către Dorin Costrăş dispută astăzi, de la ora 12.00, şi mâine, de la ora 11.00, primele două confruntări din semifinalele Superligii Naţionale de polo pe apă. Duelurile, transmise în direct pe pagina de facebook CSM Oradea Polo - Oficial, se vor desfăşura în Bazinul Crişul.

Cu toate că, din motive mai mult sau mai puţin obiective, CSM Oradea nu a putut disputa cele 6 partide restante din cadrul Turneului 2 la care nu a putut participa din cauza infectărilor cu Covid 19, formaţia pregătită de către Dorin Costrăş şi Ciprian Cîmpianu a terminat campionatul, chiar şi în acest context, tot pe locul al doilea, la egalitate de puncte (54) cu Dinamo Bucureşti, a treia clasată. Având în vedere cele trei victorii din meciurile directe (cel de-al patrulea nefiind reprogramat), CSM Oradea a benefiat de acest avantaj terminând competiţia pe poziţia a doua care astfel îi oferă avantajul bazinului propriu în eventualitatea, foarte puţin probabilă, în care va fi nevoie de joc decisiv în contextul în care câştigătoarele semifinalelor se stabilesc după sistemul „cel mai bun din 5 jocuri”. În cealaltă semifinală, Steaua Bucureşti, prima clasată, se va confrunta cu Rapid Bucureşti, ocupanta locului al 4-lea la finele sezonului regulat al Superligii Naţionale de polo pe apă. Accesul publicului în Bazinul Crișul nu va fi permis din cauza rectricțiilor impuse de pandemia de Covid 19.