După două turnee intermediare ratate în Superliga de polo, CSM Oradea are, de astăzi și până sâmbătă, la Bazinul Ghencea din Capitală, prilejul de a demonstra în fața unor echipe precum Steaua și Dinamo că este o forță în sportul cu mingea pe apă și în România așa cum este în Europa, unde se află printre cele mai puternice 8 echipe.

Evenimentul, ce se va disputa în București, reunește ocupantele locurilor 1-4 în ierarhia la zi a Superligii Naționale. Din păcate pentru echipa bihoreană antrenată de către Petar Kovacevic, parcursul din faza a doua a competiției a fost dezamăgitor. În sezonul regulat, Steaua București a terminat pe primul loc, având 31 de puncte. CSM Oradea s-a clasat pe locul doi, cu 29 de puncte, iar Dinamo București a încheiat pe locul trei, cu 28 de puncte. CS Rapid București a ocupat poziția a patra, cu 18 puncte. Din păcate însă, după primele două turnee intermediare, CSM-ul a coborât pe 3 în ierarhie, cu 33 de puncte, la mare distanță de Dinamo București, a doua clasată, care are în prezent 40 de puncte și se află mai aproape de liderul Steaua (46 puncte) decât de formația ardeleană. Explicațiile acestei contraperformanțe a orădenilor sunt numeroase (probleme de arbitraj, absența unor titulari, etc.) dar nu suficiente. Câtă vreme roș-albaștrii au demonstrat în Liga Campionilor, cea mai puternică întrecere de polo din Europa, că sunt capabili să performeze, este totuși de neînțeles, în ciuda existenței unor argumente, de ce a apărut o asemenea cădere în competiția internă. Bihorenii au bifat 5 meciuri din 6 fără victorie în cadrul primelor două turnee intermediare. CSM-ul a pierdut dublele cu Steaua București și cu Dinamo București, iar în duelurile cu Rapid, o formație modestă, a izbutit „performanța” de a termina la egalitate în primul turneu ce a avut loc tot în Capitală.

 

Șanse infime să revină pe locul al doilea

Având în vedere configurația actuală a ierarhiei Superligii Naționale, doar un parcurs fără greșeală al orădenilor în Bazinul Ghencea, cu victorii pe linie în cele trei partide, dar și un semieșec al dinamoviștilor cu Rapid, i-ar readuce pe ardeleni pe locul al doilea la intrarea în semifinale, ceea ce le-ar conferi avantajul bazinului propriu în caz de meci decisiv cu, foarte, probabil, Dinamo București. Dar cum această probabilitate există doar la nivel teoretic, ecartul față de dinamoviști fiind prea mare, este de așteptat ca bihorenii să intre în penultimul act al competiției de pe poziția a treia.

Ulterior turneului de la București, CSM Oradea se va deplasa în Italia, acolo unde se va duela cu Savona într-un meci contând pentru etapa a 4-a din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Jocul va avea loc marți (01.04.2025), de la ora 21:00, fiind transmis în direct pe platforma Euro Aqua (abonament contra cost).

 

Programul meciurilor de la Bazinul Ghencea (turneul 3):

Joi, 27 martie 2025

Ora 19:00 Dinamo București – Rapid București

Ora 20:30 Steaua București – CSM Oradea

Vineri, 28 martie 2025

Ora 19:00 Rapid București – Steaua București

Ora 20:30 Dinamo București – CSM Oradea

Sâmbătă, 29 martie 2025

Ora 10:30 Steaua București – Dinamo București

Ora 11:45 CSM Oradea – Rapid București

Toate meciurile vor fi transmise în direct pe TVR Sport

 

CLASAMENT

1. Steaua București 46P

2. Dinamo București 40P

3. CSM Oradea 33P

4. Rapid București 19P