Vicecampioana României la polo a dat peste o echipă spaniolă şi în „sferturile” LEN Euro Cup. Sorţii au scos în calea CSM Oradea pe CN Mataro, prima manşă fiind programată la Oradea, în 30 octombrie, iar returul pe 9 noiembrie, în Spania.

Anterior, în tururile preliminare din Liga Campionilor, CSM a eliminat CN Barcelona, fiind scoasă apoi din cursă de CN Terrassa.

Mataro este echipa la care antrenorul CSM Oradea, Dorin Costrăș, şi-a început cariera de antrenorat. Costrăș a antrenat formația spaniolă între 1999-2008, familia sa fiind stabilită chiar în Mataro.

Duelul se anunţă echilibrat, cele două echipe având, în opinia antrenorului orădean, şanse egale de calificare. „Mataro era varianta optimă pentru noi, pentru că este mai accesibilă în comparație cu celelalte adversare care erau posibile. La acest nivel, nu putem însă să întâlnim decât echipe puternice. Mataro este și ea o formație redutabilă, cu mulți jucători consacrați, dar și cu tineri dornici de afirmare. În opinia mea, șansele de calificare sunt egale, 50-50 la sută, pentru ambele echipe. Dorim să accedem în semifinale, ar fi un rezultat deosebit pentru poloul orădean”, a declarat Dorin Costrăș.

CN Mataro a încheiat campionatul trecut  pe locul 4 , la echipa spaniolă activând din această vară şi fostul jucător al CSM Oradea, brazilianul Gustavo Guimaraes „Grummy”.

Programul jocurilor din sferturile de finală:

CSM Oradea – CN Mataro (Spania)

AN Brescia (Italia) – MVLC Miskolc (Ungaria)

CC Ortigia (Italia) – NC Vouliagmeni (Grecia)

ZF Eger (Ungaria) – Team Strasbourg (Franţa).