Înfiinţat în 2003, Clubul Sportiv Municipal Oradea s-a dezvoltat de la an la an, astfel că, la 3 ani de la înfiinţare are 5 secţii: judo, polo, handbal masculin, baschet masculin şi baschet feminin. Anul 2006 a adus multe performanţe pentru sportivii clubului, dar din păcate şi unele nerealizări. Pentru a răsplăti succesele din acest an, conducerea CSM Oradea a organizat, joi seara, la Sala „Traian Moşoiu” a Primăriei Oradea, premierea celor mai buni spotivi ai clubului pe 2006. În prima parte a manifestării, directorul CSM Oradea, Petruţ Drăgan, (cel care alături de primarul Petru Filip, viceprimarul Mihai Groza şi de comisarul-şef Liviu Popa a oficiat premierea) a făcut o scurtă „radiografie” a activităţilor secţiilor clubului, în 2006. Cea mai nouă secţie a clubului CSM Oradea este cea de baschet feminin, care s-a înfiinţat datorită bunei colaborări cu Clubul Sportiv Universitar Oradea (preşedinte Iacob Hanţiu). Deşi tânără, echipa orădeană a avut o comportare peste cea din ultimele sezoane, în turul de campionat, în care a obţinut şi patru victorii. Secţia de handbal - deziluzia anului Echipa de handbal masculin a adus surprizele neplăcute pentru CSM Oradea. După retrogradarea din Liga Naţională, echipa orădeană a avut un parcurs sub aşteptări în prima jumătate a Diviziei A, dar cu toate acestea se speră într-un sezon de primăvară reuşit, care să se încheie cu o nouă promovare. O frumoasă surpriză a clubului a fost secţia de baschet masculin. La primul an după promovare, formaţia orădeană a reuşit să acceadă în play-off, fiind eliminată de campioana Asesoft Ploieşti. Din păcate, turul ediţiei 2006-2007 a fost sub aşteptări, dar cu toate acestea se aşteaptă o revenire a echipei la forma din returul trecut, care să permită o nouă calificare în play-off. Foarte bine s-a comportat în 2006 şi echipa de polo. După câţiva ani în care a terminat campionatul pe locul 3, echipa orădeană a devenit vicecampioană naţională, după o pauză de 13 ani. De asemenea, tânăra echipă orădeană a disputat două tururi în Euroligă, care a adus un plus de experienţă. În sezonul de toamnă, poloiştii orădeni şi-au continuat ascensiunea, fiind lideră în Superliga Naţională (cu două puncte avans faţă de campioana Steaua) după disputarea turului şi a patru etape din retur. Judo-ul masculin orădean şi-a menţinut supremaţia pe plan naţional, secţia obţinând (aşa cum a obişnuit în ultimii ani) numeroase titluri naţionale şi medalii la întrecerile disputate pe plan intern. De asemenea, sportivii secţiei de judo au evoluat bine şi în întrecerile internaţionale, cel mai elocvent exemplu fiind cel al lui Dan Fâşie, care a devenit campion european, atât la juniori, cât şi la tineret. Modernizarea bazelor, o ţintă principală Directorul CSM Oradea, Petruţ Drăgan, a ţinut să reamintească şi eforturile făcute pentru îmbunătăţirea bazei materiale a sportului orădean. Astfel, s-a reuşit achiziţionarea unei tabele moderne la Sala Sporturilor „Antonio Alexe” şi a trei coşuri de baschet. Odată cu trecerea sălii în administrarea Primăriei, se va trece la efectuarea de lucrări care să dea sălii un „aspect european”. Finalizarea lucrărilor de la Bazinul Olimpic, dar şi modernizarea Sălii Sporturilor va aduce un plus pentru sportul european. Petruţ Drăgan a ţinut să aducă mulţumiri colaboratorilor şi sponsorilor de la CSM Oradea, care au contribuit şi în acest an la performanţele echipei. Unul dintre sponsorii cu care s-a colaborat foarte bine a fost Leonardo, care a acordat un sprijin substanţial echipelor de polo şi baschet masculin. Directorul CSM Oradea le-a mulţumit şi membrilor Comitetului Director al clubului: Mihai Groza, prof. Ioan Alexandrescu, prof. Biro Francisc, dr. Nicuşor Lepădatu, Mircea Matei, Iulius Delorean şi prof. Sorin Buhaş. Premii pentru tinerii de perspectivă Ca o noutate în premierile organizate de CSM Oradea, s-au acordat câteva trofee speciale pentru câţiva dintre sportivii de perspectivă ai clubului: Raluca Ordean (baschet), George Tarnoveţchi (polo), Andrei Creţu (polo), Andrei Mandache (baschet) şi Titus Nicoară (baschet). Echipei de handbal masculin i-a fost acordată o menţiune, clasamentul pe echipe la CSM Oradea arătând astfel: 1. Echipa de judo, 2. Echipa de polo, 3. Echipa de baschet masculin, 4. Echipa de baschet feminin. Antrenorii n-au fost uitaţi După acordarea unor alte distincţii speciale colaboratorilor CSM Oradea, s-a trecut la premierea antrenorilor clubului: prof. Adriana Niculescu, prof. Suzana Onaca (baschet feminin), Cornel Gordan (polo), Iulian Surlă, Aurelian Fleisz, Alexandru Lungu, Emil Morar (judo), Kosa Zoltan (baschet masculin) şi Adrian Rus (handbal). Dan Fâşie - locul 1 în Top Ten După ce a câştigat premiul pentru cel mai bun sportiv atât în ierarhia Direcţiei Judeţene pentru Sport Bihor (director Ionel Bungău), cât şi în cea a Liceului cu Program Sportiv „Bihorul” Oradea (director Gheorghe Bulc), judoka Dan Fâşie (campion european atât la juniori, cât şi la tineret) şi-a mai adăugat în palmares un trofeu, cel cuvenit celui mai bun sportiv de la Clubul Sportiv Municipal Oradea, în 2006. Dar, iată cum a arătat clasamentul celor mai buni sportivi ai clubului: 1. Dan Fâşie - judo 2. Ramiro Georgescu - polo 3. Alexandru Goncearenko - judo 4. Gheorghe Dunca - polo 5. Adrian Merge - judo 6. Cristian Rupa - judo 7. Adrian Checiu - judo 7. Andrei Vultur - judo 8. Djordjio Djordjic - baschet 9. Dana Tămăşdan - baschet 10. Cosmin Liberţ - handbal. Obiectivele anului 2007 După analiza rezultatelor obţinute de secţiile CSM Oradea în 2006, s-au trasat şi câteva dinter obiectivele anului viitor. Un obiectiv îndrăzneţ are echipa de polo, de la care se speră, după o pauză de 20 de ani, cucerirea unui nou titlu naţional. Dacă de la echipa de hadbal se speră revenirea în Liga Naţională, echipele de baschet sunt aşteptate să-şi continue ascensiunea. În ceea ce priveşte echipa de judo, dacă pe plan naţional obiectivele sunt clare - cucerirea cât mai multor titluri naţionale şi medalii - se are în vedere înscrierea echipei în Cupa Campionilor Europeni.