Cele mai puternice echipe din poloul masculin românesc își dispută astăzi, de la ora 19.00 (în direct pe www.len.eu), la Bazinul Ioan Alexandrescu, un loc în sferturile de finală ale EuroCup.

Oradea va găzdui în această seară un joc internațional de polo la bazinul olimpic. Fiind un meci cu caracter decisiv, duelul dintre CSM Oradea și Steaua București trebuie să atragă atenția iubitorilor de sport din urbea de pe Crișul Repede. Așadar Bazinul Ioan Alexandrescu va fi gazda celui mai important duel din poloul românesc, față în față urmând a se afla echipele care au dominat acest sport în ultimii 20 de ani. În manșa tur, desfășurată în Capitală, cele două echipe au terminat la egalitate, 8-8, asta după ce bihorenii au avut un avantaj consistent la un moment dat. În prealalbil cele două formații s-au duelat în campionat unde câștig de cauză a avut echipa militară care s-a impus atunci cu 8-7.

Echipe reconstruite în vară

Aceste confruntări vin după ce în vară ambele formații au suferit remanieri majore atât în privința loturilor de jucători dar și în ceea ce privește componența băncilor tehnice. Oradea a luat de la Steaua nu mai puțin de 5 jucători și a decis să îi acorde șansa să demonstreze ceea ce poate ca antrenor principal lui Ciprian Cîmpianu, cel care a fost asistentul lui Dorin Costrăș, fostul antrenor al echipei. La rândul ei Steaua a schimbat poloiștii ajunși în Bihor cu un contingent de poloiști străini și a decis la rândul ei să meargă pe mâna unui alt tehnician principal. Așadar cel mai important meci al sezonului de până acum pentru ambele echipe se va disputa astăzi la Oradea. Deznodământul acestei duble ar putea influența soarta ediției de campionat 2022-2023, echipa calificată în sferturile LEN EuroCup urmând a avea un ascendent moral important asupra învinsei. Din acest motiv, aportul publicului va fi important știut fiind faptul că o atmosferă favorabilă împinge practic de la spate orice echipă sportivă. În eventualitatea în care la finele timpului regulamentar de joc scorul va fi din nou egal, numărul de goluri înscrise nu va avea nicio importanță deoarece regulamentul prevede executarea loviturilor de departajare într-o asemenea situație.

Accesul publicului la Bazinul Ioan Alexandrescu se va face pe bază de bilet care poate fi achiziționat online, prin intermediul platformei eventbook.ro. De asemenea, doritorii pot cumpăra bilete de la casieria CSM Oradea amplasată la bazinul olimpic, respectiv la intrare, cu o oră înaintea începerii meciului.