Formația pregătită de George Tăutu a participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la un puternic turneu amical la Odorheiu Secuiesc unde s-a duelat cu două echipe din Liga Națională și liderul autoritar al Seriei C din Divizia A.

Deși conduc Seia D a Diviziei A, orădenii par a nu fi pregătiți, în acest moment, pentru rigorile cerute de prima divizie de handbal a țării. Chiar dacă a fost o întrecere amicală în care în mod evident că nu au fost puse în joc toate forțele, niște concluzii despre nivelul la care se află echipa au putut fi trase. Astfel CSM Oradea a pierdut toate cele trei partide, eșecul cel mai surprizător, mai ales în privința diferenței de scor, fiind consemnat în compania lui Szejke Odorhei (31-41), liderul cu punctaj maxim al Seriei C din Divizia A. Elevii lui George Tăutu nu s-au descurcat bine în niciuna dintre cele două reprize, rezultatul la pauză fiind 19-15 în favoarea organizatoarei competiției. În celelalte două partide s-au consemnat următoarele rezultate: 26-35 (11-17) cu Steaua București, ocupanta locului al 6-lea în Liga Națională și un usturător 21-42 cu CSM Făgăraș, a 11-a clasată în prima divizie, formație care de altfel a și câștigat întrecerea.

Primul joc oficial al handbaliștilor din 2020 se va desfășura la sfârșitul acestei săptămâni, pe teren propriu, în compania lui CSU Târgu Jiu, a patra clasată.