CSM Sighet - CSU Oradea - Şanse mari să continue seria pozitivă
Voleibalistele de la CSU Oradea joacă în deplasare în etapa a 10-a a Diviziei A2 - Seria Vest. Aflate pe locul doi, orădencele înfruntă sâmbătă pe CSM Sighet, ocupanta poziţiei a treia.
Cu şase victorii şi o înfrângere în această stagiune, CSU Oradea este favorită să-şi consolideze linia de clasament şi după jocul cu echipa din Sighet, care a înregistrat patru victorii şi trei eşecuri. În runda precedentă, ambele formaţii au înregistrat victorii cu 3-0, orădencele asupra CSM Timişoara, iar sighetencele în deplasare, în dauna, celor de la Pro Volei Arad.
Antrenoarea Mariana Szabo Alexi are la dispoziţie un lot format din Alexandra Breban, Andreea Maxim, Roxana Nistor Popovici, Anca Pașca, Maria Fâca Radu, Iuliana Fâca (cpt), Alexandra Bicfalvi, Ioana Sanislav, Mădălina Pura, Nicole Lăscuț, Andreea Ioniță, Daria Szabo Alexi.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.