CSM Slatina – FC Bihor - Înfruntă una din surprizele ligii secunde
Runda 11 din eşalonul secund prilejuieşte FC Bihorului un joc în deplasare la CSM Slatina, una dintre surprizelele plăcute ale acestei stagiuni. Partida de sâmbătă de la ora 11.00 nu va fi televizată.
Ambele grupări vin după înfrângeri, la scor identic (0-1), orădenii cu liderul Csikszereda, iar slătinenii pe terenul celor de la CSM Focşani. CSM Slatina este neînvinsă acasă, unde a înregistrat, însă, doar o victorie şi trei egaluri, cu şase goluri marcate şi două primite, în timp ce FC Bihor s-a descurcat mai bine în deplasare decât pe teren propriu, bifând două succese şi tot atâtea înfrângeri, înscriind şase goluri şi primind patru. Deşi traversează o perioadă modestă din punct de vedere al rezultatelor, staff-ul tehnic are aşteptări mari de la acest joc. „Ne aşteaptă un joc dificil, o finală ca toate jocurile pe care le disputăm. Mergem cu cei mai buni şi pozitivi după felul în care s-a antrenat echipa. Jucătorii dau tot ce au mai bun pentru clubul FC Bihor. Cei de la CSM Slatina formează o echipă bună, care se află în partea superioară a clasamentului, dar noi vom încerca să obținem un rezultat pozitiv pe terenul lor. Să nu uităm că noi luptăm pentru obiectivele noastre și pentru a oferi tot ce putem în fiecare joc pentru a aduce bucurie fanilor noștri. Acestea sunt prioritare”, a declarat, înaintea plecării spre Slatina, antrenorul principal al echipei FC Bihor, Gustavo Aragolaza, care nu se confruntă cu probleme de lot înaintea meciului de sâmbătă.
Dacă până la anularea rezultatelor obţinute de Viitorul Pandurii Târgu Jiu, echipa din Slatina a ocupat locul 5, acum a căzut pe locul 8, cu 15 puncte, în timp ce FC Bihor, care a pierdut un singur punct ,pentru că au terminat la egalitate cu Viitorul Pandurii, a urcat de pe locul 16 pe 14, cu 10 puncte.
Programul complet al etapei a 11-a:
Vineri, 25 octombrie 2024, ora 16:00
CSC Şelimbăr – Campionii FC Argeş, Digi Sport, Prima Sport
Sâmbătă, 26 octombrie 2024, ora 11:00
CSM Slatina – FC Bihor Oradea
Concordia Chiajna – CSM Focşani
CS Mioveni – Steaua Bucureşti
Corvinul Hunedoara – CSC Dumbrăviţa
Metaloglobus Bucureşti – ACSM Reşiţa, Digi Sport, Prima Sport
Chindia Târgovişte – Metalul Buzău
Unirea Ungheni – AFC Câmpulung Muscel
FC Voluntari – Ceahlăul Piatra Neamţ – FRF.tv
CS Afumaţi stă.
Duminică, 27 octombrie 2024, ora 11:00
FK Miercurea Ciuc – FCU Craiova, Digi Sport, Prima Sport
CS Afumaţi stă.
CLASAMENT
1. FK Csikszereda 9 8 1 0 18-6 25
2. CSA Steaua 10 5 5 0 9-4 20
3. CSM Reșița 10 6 2 2 16-13 20
4. Ceahlăul 10 5 2 3 14-11 17
5. Metaloglobus 9 5 1 3 17-12 16
6. FC Voluntari 10 4 4 2 12-8 16
..................................................................................
7. CS Afumați 9 5 1 3 11-8 16
8. CSM Slatina 9 4 3 2 18-6 15
9. FC Argeș 10 4 3 3 10-8 15
10. CSC Dumbrăvița 10 4 2 4 11-11 14
11. FC U Craiova 10 3 5 2 8-9 14
12. Metalul Buzău 10 4 1 5 15-13 13
13. Corvinul 8 4 1 3 8-6 13
14. FC Bihor 9 3 1 5 10-10 10
15. CSC Șelimbăr 9 2 3 4 11-9 9
16. Chindia Târgoviște 9 3 0 6 11-13 9
17. Concordia Chiajna 9 2 2 5 9-15 8
18. Unirea Ungheni 9 1 4 4 5-10 7
19. CSM Focșani 10 2 1 7 4-13 7
20. AFC Câmpulung 10 2 0 8 4-27 6
21. CS Mioveni 9 1 2 6 3-12 5
Comentarii
Nu există nici un comentariu.