CSM Târgu Mureș – CSM CSU Oradea 65-106 - Victoria celor din umbră
Într-un moment dificil pentru echipa de baschet masculin orădeană ce a avut mai mulți absenți dintre jucătorii de bază, roș-albaștrii au obținut o victorie impresionantă, scor 65-106 (12-31, 16-29, 22-19, 15-27), în deplasare, grație unor jucători precum Nicolescu, Năstruț sau Schmidt care, în mod normal, nu se află în lumina reflectoarelor așa cum sunt străinii din echipă.
Cu toate că începea acest joc din poziția de lider neînvins al campionatului, adversara, cu mulți jucători experimentați în echipă, părea că va fi o nucă tare pentru formația orădeană. Starea de fapt a demonstrat cu totul altceva, CSM CSU Oradea controlând autoritar acest duel cu toate că nu a contat în acest meci pe Tarolis (prezent pe parchet doar în primele 6 minute), Pridgett și Torok. Absența acestora a fost șansa celor utilizați mai puțin așa cum sunt Luca Năstruț și Marian Schmidt care au demonstrat astfel că merită să se afle în lotul lărgit al acestei formații. Cu toate acestea omul meciului a fost Bogdan Nicolescu, un alt român, cel care a făcut unul dintre cele mai bune jocuri ale carierei. Cifrele demonstrează acest fapt, Bobe fiind autorul a 25 puncte, 12 recuperări (4 ofensive), 2 pase decisive, 2 capace și o intercepție pentru 34 la eficiență și 30 la +/- în 32 de minute de joc. „La fel de important este de subliniat contribuția tinerilor Luca Năstruț – 9 puncte, 5 recupderări, 3 pase decisive, 1 intercepție în 28 minute de joc, respectiv Marian Schmidt – 9 puncte, 2 recuperări în 14 minute pe parchet. Aceștia, similar mai experimentatului lor coleg, au livrat într-un moment dificil pentru propria echipă”, transmite CSM Oradea.
Din primul și până în ultimul minut, pe teren a existat practic o singură echipă, CSM CSU Oradea, care s-a distanțat în mod constant pe tabela de marcaj față de experimentata sa adversară ajungând la final la un maxim de 41 de puncte diferență. Pentru bihoreni, titularii au contribuit la victorie cu un total de 48 de puncte în timp ce jucătorii veniți de pe bancă, în frunte cu Bobe Nicolescu, au marcat 58 de puncte. Exceptând sfertul al treilea, roș-albatrii au câștigat fiecare secvență a partidei la o diferență minimă de cel puțin 12 puncte. La pauza mare, tabela de marcaj indica un ecart de 32 de puncte în favoarea oaspeților, scor 28-60, astfel că la acel moment zarurile erau practic aruncate.
Așadar un succes categoric pentru CSM CSU Oradea care astfel a demonstrat că știe să gestioneze excelent momentele de euforie, bihorenii venind după o victorie impresionantă obținută în fața unei reprezentante a puternicului baschet francez, în Top 16 din Europe Cup. Cu această nouă izbândă obținută în Liga Națională, „leii roșii” își consolidează poziția de lider având un bilanț impecabil, de 11 victorii în 11 meciuri disputate.
Următorul joc al orădenilor se va disputa în deplasare joi, 12 decembrie, de la ora 20:15. Adversara acestora va fi echipa grecească PAOK Salonic, în cea de-a doua etapă din Grupa M a FIBA Europe Cup.
CSM Târgu Mureș: Jeremic 3 puncte (1×3p), Martinic 5, Santa (căpitan) 8, Reljic 11, Solopa 8, A. Mureșan 2, Major 9 (1×3), Bodo 3 (1×3), Borșa 3, Gajovic 8, Casale, Engi Rosenfeld 5 )1×3). Antrenor: P. Farago. Asistent: V. Potra
CSM CSU Oradea: K. Richard 13 puncte (3×3p), Tarolis 3 (1×3), Tr. Williams 14 (3×3), Brown 7 (1×3), Young 11, Petrilevicius 14, Năstruț 9 (2×3), Nicolescu (căpitan) 25 (3×3), 12 recuperări, R. Mureșan 1, Schmidt 9 (1×3). Antrenor: Cristian Achim. Asistenți: Radovan Markovic, Karsai Dávid
Comentarii
Nu există nici un comentariu.