CSO Ștei – CSM Aurul Brad 2-1 (0-0) - Meci „strâns”, victorie la limită
În meciul amical retur, disputat la Ștei, a rezultat o luptă „strânsă” în care, totuși, șteienii au fost mai insistenți iar victoria obținută, chiar la limită fiind, a fost una meritată.
Dacă în alte timpuri meciul dintre cele două echipe, disputate într-o ligă superioară la nivel național, erau pline cu „scântei”, acum datele problemei au fost cu totul altele, iar amicalul revanșă a fost unul „cuminte” din punct de vedere al ambițiilor, însă presărat cu faze electrizante spre deliciul celor aproximativ 100 de spectatori prezenți în tribuna legendarului stadion Minerul, „martor” pe parcursul celor peste 70 de ani de existență la meciuri deosebit de disputate. Dornici de revanșă după eșecul de la Brad, 1-3, șteienii și-au „exprimat” încă din start intențiile ofensive, însă prima repriză a rămas „albă” chiar dacă ocazii de gol au fost mai ales prin lovitura liberă directă executată de C. Galea (19), ca și „torpila” lui, cinci minute mai târziu, parată de talentatul Costea. Gheban (25) a șutat puternic, însă același Costea a fost la post, în timp ce „trasorul” lui L. Junc (43) a trecut peste bară. În prima repriză oaspeții au avut câteva „raiduri” în suprafața adversă însă a lipsit precizia șuturilor. Partea a doua a fost foarte animată, jocul fiind unul pe contre iar ocaziile de gol s-au înmulțit la ambele porți. C. Galea (47) a șutat fulgerător însă Costea a fost imbatabil, iar la cealaltă poartă Revenco (51) și Leaha (55) au irosit două bune oportunități. Pădureanu (57) nu a avut șansă în fața inspiratului Costea, după care oaspeții au ripostat prin Iezan (59) și Șoit (61), dar Ștef a fost la post. Scorul, 1-0, a fost deschis de Robert Pădureanu (66) care a transformat cu siguranță lovitura de pedeapsă acordată în urma unui fault în careu. Oaspeții puteau egala imediat, însă Șoit (67), din interiorul careului mic, a trimis pe lângă bară. Ocaziile s-au succedat de la o poartă la alta dar Hărdălău (71), Leahu (73) și Revenco (75) nu au concretizat, în timp ce lovitura liberă executată de Grosu (77) a fost respinsă de sub bară de Costea. O cursă formidabilă a reușit „longilinul” Ionuț Cergheș (81) care, după ce s-a debarast de trei adversari, a pus mingea „pe tavă” pentru Pădureanu însă acesta a ratat o bună oportunitate șutând pe lângă poartă din marginea careului mic. O acțiune personală a lui Andrei Grosu (85) a făcut ca scorul să „urce” la 2-0, însă cel final a fost 2-1, deoarece Mătieș (89) a speculat o gafă în apărarea gazdelor, în timp ce Criste (90) a fost oprit în drumul spre gol de talentatul Costea.
CSO: Ștef – Gheban, Berce, Chiș, Laza, Butișcă, L. Junc, Ienciu, Tirla, Galea, M. Junc. Au mai jucat: Criste, I. Cergheș, Grosu, Ille, Tăutu, Balint, Hărdălău, Pădureanu, Bila.
Antrenori: Voicu Popa și Sandu Balaj.
CSM: Costea – Șoit, Deac, Clemeniuc, Demian, Leaha, Tod, Mătieș, Pașca, Iezan, Hălănduț. Au mai jucat: Bogdan, Bera, Obârșan, Revenco, Raț, Ancheș.
Antrenori: Mihai Leaha și Iulian Tecsi.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.