Încrederea şi ambiţia au fost cheia victoriei Cronica acestei partide de volei, junioare I, din cadrul ultimei etape a Campionatului Naţional, a fost "prefaţată" cum nu se poate mai bine, la finalul meciului, de prof. Alexandru Iako, antrenorul oaspeţilor, care ne-a spus: "felicit echipa gazdă pentru ambiţia de care a dat dovadă. Victoria lor a fost meritată, în faţa unui public care a fost fenomenal, purtând, realmente, spre victorie, o formaţie tânără, dar de perspectivă: o sală arhiplină a făcut front comun cu tinerele junioare care, iată, au început să prindă gustul victoriei şi au reuşit să învingă una dintre piesele grele ale seriei. Meciul a fost aprig disputat, cu răsturnări spectaculoase de situaţie, echipa gazdă câştigând datorită ?obrăzniciei? de care a dat dovadă, agăţându-se de fiecare minge şi, în final, eforturile tuturor jucătoarelor au fost răsplătite cu aplauze sincere, dar, mai ales, cu regretul că, aici, competiţia a ajuns la ultimul meci". Sigur, această victorie va avea darul să mărească convingerea şteienilor că următoarea ediţie va fi una în care vor avea un cuvânt greu de spus, datorită acumulărilor făcute în actualul campionat. După ce au mers minge la minge în primul set, bihorencele s-au desprins decisiv pe final, în faţa unei formaţii parcă uluite. Seturile doi şi trei au revenit, la mare luptă, oaspetelor. Setul patru a fost de-a dreptul dramatic, gazdele revenind de la 17-22 şi, cu un curaj deosebit, au blocat tot la fileu, restabilind egalitatea. Ultimul set a fost la discreţia formaţiei şteiene, care, cu un bun moral, au "zburat" deasupra fileului, prin atacuri pline de eficienţă, în urma cărora au obţinut puncte decisive. CSŞ Ştei: Adriana Goldiş, Raluca Frese, Andreea Flori, Cristina Şerban, Gagy Kinga Palfi, Codruţa Purle. Au mai jucat: Ramona Ghiulean. Oana Groza, Ana-Maria Carţiş, Larisa Merce. Antrenor: prof. Emanuel Coroiu Au arbitrat impecabil: Ovidiu Caciuc (Timişoara) şi Vasile Bogdan (Oradea). Arbitru scorer: Eugenia Tocoian (Ştei).