CSU Oradea - CSM Oradea 5-17 - Deznodământ aşteptat
Cele două echipe masculine de polo ale oraşului s-au duelat miercuri seara, la Bazinul Ioan Alexandrescu, într-o partidă din Superliga Naţională. Cum era de aşteptat, vicecampioana s-a impus lejer, scor 17-5, la finele unei partide în care, în ultima sa parte, oaspeţii au miyat pe jucătorii tineri din lot.
Poloiştii pregătiţi de către Ciprian Cîmpianu conduceau la pauză cu scorul de 12-0, iar după revenirea de la cabine ecartul s-a mărit la 14-0. Din acel moment, cei doi tehnicieni ai CSM Oradea au decis că e oportun să ofere minute de joc celor mai tineri jucători din lot precum şi juniorilor astfel că ultima parte a meciului s-a echilibrat. Până la final, „studenţii” au izbutit să reducă din diferenţă astfel că partida s-a încheiat cu scorul de 17-5. Aşadar CSM Oradea încheie prima parte a sezonului cu 9 victorii şi o înfrângere contabilizate în Superliga Naţională, bilanţ care o plasează în fruntea ierarhiei, în faţa campioanei Steaua Bucureşti care are totuşi mai puţine jocuri disputate dar niciunul pierdut. De menţionat că singurul eşec stagional al CSM a fost suferit în bazinul marii rivale. Orădenii vor relua activitatea competiţională pe parcursul lunii ianuarie. În partida cu CSU Oradea, Silvian Colodrovschi a înscris cinci goluri, Andrei Marinescu a marcat de trei ori, Nichita Ilisie, Darian Luncan, Levente Vancsik au reuşit câte două goluri, iar Istvan Szabo, Vlad Dragomirescu şi Ferenc Czenk au înscris câte un gol fiecare pentru CSM. De partea cealaltă, Tommaso Insinna şi Patrick Dumitru au marcat de câte două ori pentru CSU Oradea.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.