CSU Oradea - CSM Timișoara 3-0 - Voleibalistele au confirmat așteptările
Într-o partidă contând pentru etapa a 7-a din Seria Vest a Diviziei A2 de volei feminin, echipa pregătită de Mariana Szabo Alexi s-a impus fără emoții în confruntarea susținută pe teren propriu în compania penultimei clasate, rezultatul final fiind 3-0, pe seturi la 11, la 17 și la 16.
A fost cel de-al 6-lea succes stagional din 7 posibile, formația orădeană demonstrând încă o dată că face un nou sezon excelent. Învinsa bihorencelor din acest meci venea la Oradea cu un bilanț de 4 înfrângeri și doar două succese astfel că, practic, nu se punea problema învingătoarei. În cele din urmă, rezultatul disputei din sala de sport a Universității din Oradea a fost unul conform așteptărilor. Prima secvență a partidei a început bine pentru bănățence care s-au aflat în avantaj în primele momente. A fost doar un simplu foc de paie, deoarece în final orădencele au câștigat setul la 14 puncte diferență (25-11) după 23 de minute de joc. Actul al doilea s-a desfășurat după aproximativ același tipar, echipa din Timișora aflându-se la conducere în primele minute (4-6). Din fericire, însă, valoarea formației gazdă a ieșit în evidență, CSU Oradea întorcând rezultatul astfel că setul al doilea s-a terminat cu scorul de 25-17, după 25 de minute. Și în setul 3 bănățencele s-au ținut bine până la un moment dat, când tabela de marcaj indica egal, 9-9. O schimbare inspirată a antrenoarei orădencelor a făcut ca jocul să fie practic decis, ceea ce i-a permis acesteia ca în ultimele minute să introducă în teren cele mai tinere componente ale echipei. În ciuda acestui fapt, formația din orașul de pe Criș s-a impus din nou la o diferență clară de scor, 25-16 în 22 de minute de joc. Așadar, Oradea își trece în cont al 6-lea succes stagional, singura înfrângere fiindu-i administrată de către CSU Poli Timișoara, liderul campionatului cu victorii pe linie.
CSU Oradea: Alexandra Breban, Andreea Maxim, Roxana Nistor Popovici, Anca Pașca, Maria Fâca Radu, Iuliana Fâca (cpt), Alexandra Bicfalvi, Ioana Sanislav, Mădălina Pura, Nicole Lăscuț, Andreea Ioniță, Daria Szabo Alexi.
Antrenoare: Mariana Szabo Alexi
Comentarii
Nu există nici un comentariu.