Clubul Sportiv Universitar Oradea și-a extins activitatea la handbal feminin  și organizează înscrieri şi selecţii pentru viitoarele campioane! CSU Oradea a făcut un nou pas în direcția dezvoltării sportului juvenil, extinzându-și activitatea la nivelul echipelor de handbal feminin pentru copii și juniori. 

Având deja o echipă de senioare care evoluează cu succes în a doua ligă națională, clubul se concentrează acum și pe creșterea și formarea noilor generații de handbaliste talentate care pot beneficia de continuitate în cadrul aceluiași club la toate nivelele de performanță.
Începând încă de anul trecut activitatea la nivelul copiilor, CSU Oradea a lansat programul dedicat handbalului feminin, oferind șansa tinerelor sportive de a se dezvolta sub îndrumarea unor antrenori profesioniști, într-un mediu sănătos și competitiv.
„Vrem să construim viitorul handbalului la Oradea și să oferim copiilor șansa de a face sport de performanță de la o vârstă fragedă. Handbalul nu este doar despre mișcare, ci și despre valori precum disciplina, spiritul de echipă și perseverența. Suntem convinși că prin acest program vom putea descoperi și forma viitoarele jucătoare de elită ale României,” a declarat Sorin Buhaș, directorul CSU Oradea.


De ce să alegi handbalul pentru copilul tău?
Dezvoltare fizică armonioasă: Handbalul este unul dintre cele mai complexe sporturi, antrenând atât corpul, cât și mintea.
Învățarea spiritului de echipă: fetele vor învăța să colaboreze, să comunice și să își susțină colegele pe teren și în afara acestuia.
Educație prin sport: Disciplinează și dezvoltă abilități esențiale pentru viață – gestionarea emoțiilor, capacitatea de a lua decizii rapide și de a persevera în fața provocărilor.
Posibilitatea de a deveni campioane: Programul nostru urmărește performanța și oferă oportunități reale de evoluție pentru cele care doresc să își facă o carieră în handbal.
Invităm părinții să își înscrie fetițele la noul program de handbal al CSU Oradea!
Antrenamentele vor avea loc în săli moderne, dotate corespunzător, sub supravegherea unui colectiv de antrenori specializați care beneficiază de expertiza profesorilor de specialitate de la programul de studii Educație fizică și sport, respectiv Educație Fizică și Antrenament Sportiv din cadrul Universității din Oradea.
Programul de pregătire include o linie metodică adecvată și adaptată vârstei, cu antrenamente care vizează atât dezvoltarea deprinderilor motrice generale cât și a celor specifice jocului de handbal. 
Înscrierile/selecțiile sunt deschise pentru fetițele cu vârste între 6 și 12 ani, indiferent de nivelul lor de experiență.


Program antrenamente: 
Liceul Traian Vuia, Luni și Joi de la 16:30 la 18:00
Liceul Constantin Brâncuși, Luni și Miercuri de la 18:30 la 20:00
Liceul Teologic Penticostal Betel Oradea, Marți și Joi de la 17:30-19:00
    Înscrierile (sau alte informații suplimentare) se pot face la numerele de telefon: 0743965111 (profesor-antrenor Adela Bochiș) și 0759160390 (profesor-antrenor Cristina Șandra).
Fie că visezi să îți vezi copilul pe terenul de handbal sau că îți dorești doar să-l îndrumi spre un stil de viață activ și sănătos, CSU Oradea te așteaptă cu brațele deschise. Hai să construim împreună viitorul campioanelor de mâine!
CSU Oradea – Mai mult decât sport, o familie!